România vs Ucraina, în turul doi al Zonei Euro-africane din Cupa Davis
Ucraina a învins reprezentativa Letoniei, în acest week-end, la
Dnepropetrovsk, în primul tur al Grupei I din Zona Euro-africană a
Cupei Davis și va întâlni România în faza următoare a competiției,
programată în perioada 7-9 mai.
Potrivit site-ului daviscup.com, ucrainenii s-au impus în trei din
primele patru meciuri ale întâlnirii cu Letonia.
În primul meci, Illia Marcenko l-a învins, vineri, pe letonul Andis
Juska, scor 6-3, 6-2, 6-4. Tot vineri, Serghei Stahovski (Ucraina)
s-a impus în fața letonului Deniss Pavlovs, cu scorul de 6-2, 6-3,
6-4.
Sâmbătă, perechea letonă Andis Jusla/Deniss Pavlovs a învins, cu
scorul de 7-6 (7/4), 6-3, 6-2, cuplul Serghei Bubka/Serghei
Stahovski.
Serghei Stahovski a adus Ucrainei calificarea în turul doi,
impunându-se, duminică, în fața letonului Andis Juska, scor 6-2,
5-7, 6-4, 7-6 (7/2).
România si Ucraina nu s-au întâlnit niciodată în Cupa Davis, iar
dacă vor câștiga partida din cadrul Grupei I a Zonei Euro-africane,
Victor Hănescu și colegii săi vor juca, în septembrie, în barajul
pentru promovarea în Grupa Mondială. În caz contrar, ei vor juca
pentru rămânerea în Grupa I.
În echipa Ucrainei, care îl are ca și căpitan pe Orest Tereșciuk,
cel mai bine clasat este jucătorul Serghei Stahovski, în vârstă de
24 de ani, care ocupă locul 70 în clasamentul ATP. Cea mai bună
clasare din cariera lui Stahovski a fost în luna noiembrie a anului
2009, când sportivul a ocupat poziția 54 în ierarhia
mondială.
Al doilea jucător din echipa ucraineană, Ilia Marcenko (22 de ani)
se află în cea mai bună perioadă a carierei sale, ocupând locul 84
în clasamentul ATP. El este singurul jucător din echipa Ucrainei
care a jucat împotriva unui tenisman român, în 2009, când a fost
învins de Victor Hănescu, scor 6-3, 6-4, în optimile turneului de
la Sankt Petersburg.
Ivan Sergheiev, în vârstă de 22 de ani, este al treilea jucător
ucrainean din clasamentul ATP, ocupând locul 163, cel mai bun din
cariera sa.
Serghei Bubka ocupă, la vârsta de 23 de ani, locul 209 în ierarhia
mondială, însă în luna august a anului trecut s-a clasat pe poziția
176, aceasta fiind cea mai bună clasare a sa.
Echipa de Cupa Davis a României a ratat menținerea în Grupa
Mondială, fiind învinsă, cu scorul general de 3-2, de Suedia, în
întâlnirea de baraj de la Helsingborg.
România a evoluat ultima dată în prima grupă euro-africană în anul
2002, când a reușit să se califice în barajul de promovare în grupa
mondială. La baraj a învins Slovacia, în deplasare, scor 4-1.
Mediafax