Românii fac legea la Sao Paulo!** Ungur și Hănescu sunt în semifinalele competiției celor mai buni jucători din turneele Challenger
Pentru cele două victorii din grupe, cei doi vor primi fiecare câte 30 de puncte ATP și un cec de 18.900 de dolari
Brazilia le priește jucătorilor români de tenis. Calificați în premieră la Turneul Campionilor rezervat jucătorilor din competițiile Challenger, Adrian Ungur (112 ATP) și Victor Hănescu (64 ATP) au dat lovitura la Sao Paulo. Cei doi s-au calificat fără emoții, chiar cu o etapă înaintea finalului grupelor, în semifinalele Challenge Tour Finals, și au toate șansele să își dispute marele trofeu.
Și-au câștigat grupele
În penultimul act al competiției, Ungur va juca împotriva ocupatului locului secund din Grupa B, câștigătorul meciului dintre Paolo Lorenzi (63 ATP) și Aljaz Bedene (98 ATP), în timp ce Hănescu în va avea adversar pe câștigătorul meciului dintre Ruben Ramirez Hidalgo (96 ATP) și argentinianul Guido Pella (124 ATP). Hănescu, devenit al doilea favorit al competiției după retragerea lui Thomaz Belluci, și-a asigurat calificarea după ce l-a învins cu 6-3, 6-4, după o oră și 32 de minute, pe Lorenzi. Un succes prin care Hăne reușește perfect trecerea de la vechea rachetă la cea nouă, competiția din Brazilia fiind prima la care bucureșteanul a ales să-și schimbe pentru prima dată în 15 ani racheta. „A fost un debut senzațional pentru mine, sunt fericit. Am reușit să joc mai bine decât în prima zi, e bine că am ajuns în semifinale, dar mai am un meci în care trebuie să mai pun la punct niște lucruri”, a declarat Hănescu.
Ungur a urcat și el în semifinale după ce a trecut de Guido Pella cu 4-6, 7-6 (8/6), 7-6 (7/5). Aseară, după închiderea ediției, în ultimele meciuri din grupe, Ungur urma să îl întâlnească pe Alves (131 ATP), iar Hănescu pe Elias (144 ATP).
30 de puncte ATP și-au asigurat cei doi jucători români după primele victorii obținute în Brazilia