Ruptură la nivel înalt în tenis! Andy Murray a renunțat la colaborarea cu Ivan Lendl

Tenismenul britanic Andy Murray, aflat pe locul 16 în clasamentul mondial ATP, a anunțat vineri că nu va mai colabora cu antrenorul Ivan Lendl, relatează site-ul BBC News.

„Îi sunt recunoscător lui Ivan pentru tot ajutorul și îndrumarea pe care mi le-a oferit de-a lungul anilor, am avut mare succes și am învățat multe formând o echipă. Acum mă concentrez asupra pregătirii pentru Australia și pentru revenirea în competiție, cu echipa pe care o am”, a transmis Murray, prin intermediul site-ului oficial.

Ivan Lendl va continua să lucreze cu Federația Americană de Tenis (USTA), pentru dezvoltarea tinerilor jucători. „Îi doresc mult succes lui Andy. Am avut o perioadă foarte bună și ne-am distrat foarte mult”, a precizat Lendl.

Andy Murray (30 de ani) a fost antrenat de către Ivan Lendl în perioada 2012-2014 și a înregistrat trei succese majore (Wimbledon 2013, US Open 2012 și Jocurile Olimpice de la Londra 2012).

Cei doi au reluat colaborarea în vara anului 2016, pe durata sezonului de iarbă, după despărțirea britanicului de antrenoarea Amelie Mauresmo. Ulterior, Murray s-a impus în turneul de la Wimbledon și a cucerit a doua medalie olimpică de aur din carieră, ajungând pentru prima dată lider mondial.

Ivan Lendl, un american în vârstă de 57 de ani născut în Cehia, este un fost tenismen care a ocupat locul 1 în clasamentul mondial și a câștigat opt titluri de Mare Șlem.

Andy Murray va continua să lucreze alături de britanicul Jamie Delgado. Murray vrea să revină în circuitul ATP cu ocazia turneului de la Brisbane, din luna ianuarie, după o pauză prelungită cauzată de o accidentare la șold. Ultimul meci oficial disputat de către britanic a fost sfertul de finală de la Wimbledon din luna iulie.

Publicat: 18 11. 2017, 12:35
Actualizat: 18 11. 2017, 12:45