Rusoaicele Mirra Andreeva și Elina Avanesyan vor disputa finala turneului UniCredit Iași Open
Jucătoarele ruse Mirra Andreeva, principala favorită și Elina Avanesyan, favorită 5, vor disputa vineri, 26 iulie, de la ora 17.00, marea finală a turneului WTA 250 UniCredit Iași Open, concurs dotat cu premii totale de 232.244 de euro și 250 de puncte WTA.
Mirra Andreeva, 17 ani, locul 31 ATP, s-a calificat în finală după o revenire spectaculoasă în semifinala cu Olga Danilovic, din Serbia, 23 de ani, numărul 150 mondial, 3-6, 6-3, 7-6 (1), salvând și două mingi de meci în decisiv. Mirra a cedat primul set cu 6-3, l-a câștigat cu același scor pe al doilea, iar în decisiv a arătat o forță mentală de fier, revenind de la 2-5 pentru a se impune cu 7-1 în tie-break, după ce a anulat două mingi de meci ale adversarei.
Elina Avanesyan a câștigat două meciuri într-un interval de șapte ore
Andreeva va juca în marea finală de vineri cu favorita 5, Elina Avanesyan, 21 de ani, locul 75 WTA, cea care a trecut în semifinale de Chloe Paquet, din Franța, 30 de ani, numărul 115 mondial, scor 6-2, 6-3.
Avanesyan a câștigat semifinala cu Paquet la doar câteva ore după ce a învins-o în sferturi pe Jaqueline Cristian, favorită 3, scor 7-5, 6-4.
Mirra Andreeva și Elina Avanesyan sunt la prima lor finală în circuitul WTA. Cele două finaliste vor primi câte 163 de puncte WTA și 18.110 euro, în timp ce semifinalistele Olga Danilovic și Chloe Paquet rămân cu câte 98 de puncte WTA și 10.100 de euro.
Jaqueline Cristian s-a oprit în sferturi la UniCredit Iași Open
Jaqueline Cristian, favorita 3 a turneului de la Iași, s-a oprit în sferturile de finală, fiind învinsă de Elina Avanesyan, favorită 5, scor 7-5, 6-4.
Început miercuri seară, meciul a fost întrerupt după 14 minute, din cauza ploii și s-a reluat joi dimineață, de la scorul de 2-0 pentru Avanesyan în primul act.
Avanesyan a început mai bine și joi, s-a distanțat la 4-1, a servit pentru 5-1, dar Jaqueline Cristian, susținută frenetic de public, a reușit să revină și să egaleze la cinci. Avanesyan a reușit în cele din urmă breakul și a închis setul cu 7-5.
Setul secund a început cu un break al Elinei, Jaqueline a revenit și a egalat, dar la 1-2 și-a pierdut din nou serviciul.
Avanesyan a mers cu două game-uri în față până la 5-3, când s-a consumat cel mai lung și mai dramatic joc al turneului. Jaqueline a anulat cinci mingi de meci ale adversarei, după care a fructificat a cincea minge de game și s-a apropiat la 4-5. A urmat însă ultimul joc al setului și al meciului, Avanesyan reușind să închidă meciul cu a șasea minge de care a beneficiat, 7-5, 6-4.
Jaqueline rămâne astfel cu cele două sferturi consecutive, la Palermo și Iași, iar în câteva zile va debuta la Jocurile Olimpice de la Paris, unde o va întâlni pe Elena Rîbakina, din Kazahstan, numărul 4 mondial și favorită 3 la turneul olimpic.
Irina Bara și Anca Todoni, eliminate în semifinale la dublu
Tot joi s-au disputat și semifinalele probei de dublu. Dublul Irina Bara / Anca Todoni a fost eliminat în penultimul act de perechea favorită 2 formată din Alexandra Panova și Yana Sizikova, 4-6, 4-6. Panova și Sizikova vor juca în finala de dublu cu principalele favorite Anna Danilina (Kazahstan) și Irina Khromacheva.
Finalistele la dublu primesc 163 puncte WTA și 6.270 de euro, în timp ce semifinalistele rămân cu 98 de puncte WTA și 3.600 de euro.
Finala de dublu va începe la ora 14.30, iar cea de simplu nu înainte de 17.00.
Rezultatele înregistrate joi, 25 iulie:
Sferturi de finală
[5] Elina Avanesyan – [3] Jaqueline Cristian (România) 7-5, 6-4
Semifinale
[1] Mirra Andreeva – Olga Danilovic (Serbia) 3-6, 6-3, 7-6 (1)
[5] Elina Avanesyan – Chloe Paquet (Franța) 6-2, 6-3
Dublu – Semifinale
[2] Alexandra Panova / Yana Sizikova – Irina Bara (România) / Anca Todoni (România) 6-4, 6-4
[1] Anna Danilina (Kazahstan) / Irina Khromacheva – [4] Angelica Moratelli (Italia) / Sabrina Santamaria (SUA) 6-2, 6-4
Programul finalelor – Vineri, 26 iulie:
Terenul Central
Finala dublu – Ora 14.30
[1] Anna Danilina (Kazahstan) / Irina Khromacheva vs [2] Alexandra Panova / Yana Sizikova
Finala simplu – Nu înainte de ora 17.00
[1] Mirra Andreeva vs [5] Elina Avanesyan