Simona Halep s-a plâns că Federația Română de Tenis i-a întors spatele într-un moment de cumpănă, iar Ruxandra Dragomir, șefa FRT de la acea vreme, îi răspunde numărului 2 mondial în ProSport.
Simona Halep (29 de ani) susține că FRT nu i-a oferit sprijin în carieră, ba chiar ar fi înjosit-o în anul 2011, după ce i s-a interzis accesul la Centrul Național de Tenis, baza sportivă în care constănțeanca își desfășura antrenamentele.
Contactată de ProSport, Ruxandra Dragomir (48 de ani), președintele FRT din perioada respectivă, o contrazice pe Simona Halep, spunând că jucătoarea de tenis a avut parte de un tratament preferențial la lotul național.
Ruxandra Dragomir, fostă ocupantă a locului 15 WTA, este dezamăgită de declarațiile Simonei Halep! Dragomir nu își amintește momentul în care Simonei i s-a interzis accesul la Centrul Național de Tenis, explicând că a convocat-o pe Halep la echipa națională în detrimentul unor jucătoare mai bine clasate: „Chiar nu știu ce s-a întâmplat atunci, chiar nu îmi amintesc. Îmi pare rău dacă Simona a declarat lucrul acesta.
Ar fi mai bine dacă și-ar aminti că atunci când eu eram căpitan la Fed Cup am fost primul căpitan care a nominalizat-o în echipa națională, pe când ea avea 17 ani, după ce a făcut semifinală la juniori, la Australian Open! Nu știu dacă a declarat cu rea intenție ceea ce a declarat, dar îi reamintesc lucrul acesta. Puneți dumneavoastră în balanță și cântăriți ce s-a întâmplat. Eu am nominalizat-o în echipă în detrimentul unor jucătoare care erau mult mai bine clasate”, a reacționat Ruxandra Dragomir pentru ProSport.
Fosta șefă a FRT a comentat și declarația Simonei Halep, potrivit căreia constănțeanca nu ar fi primit nicio recompensă din partea federației: „Eu mă îndoiesc că nu a primit nimic de la federație, dar nu contează! Întotdeauna îți reamintești lucrurile mai puțin bune. Să își reamintească mai bine episodul Budapesta, când ea avea 16 sau 17 ani și eu am nominalizat-o în echipa națională.
Am sprijinit toate jucătoarele atât din postura de căpitan, cât și ulterior, ca președinte FRT. Era o junioară și eu am avut încredere în ea. Dacă ea vrea să își amintească doar lucrurile rele, este problema ei! Relația mea cu Simona este una bună și îmi pare rău că și-a amintit doar de perioada în care eram eu la federație. Dacă acum la federație sunt lucrurile extraordinare și atunci când am fost eu erau lucruri rele, asta rămâne să comenteze și celelalte jucătoare”, a mai precizat Ruxandra Dragomir, una dintre cele mai titrate jucătoare din istoria tenisului românesc.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER