Glorie a tenisului feminin a anilor 90, Ruxandra Dragomir a demarat campania electorală pentru președinția federației, cu toate că alegerile sunt încă în suspensie, din cauza neregulilor în privința afilierii cluburilor. Pentru bătălia în care, cel mai probabil în toamnă, îl va avea ca principal adversar pe Dumitru Hărădău, Dragomir scoate din mânecă un atu în premieră pentru sportul românesc. Pe postul de televiziune Sport.ro se difuzează pe perioada turneului de la Wimbledon un spot cu caracter electoral, menit a atrage viitorii alegători.
„A fost ideea mea și a celui care mă ajută, Silviu Matei. Am vrut să-mi dau silința să arăt că sunt o profesionistă în tot ceea ce fac. Sper să cântărească în alegeri”, a spus Sanda pentru Prosport. Din sursele noastre, valoarea tranzacției încheiate de Silviu Matei, fost jucător și antrenor, specialist în management sportiv, s-a ridicat la 9.000 de euro. Mesajul înaintat în vederea alegerilor de Ruxandra Dragomir este „Pentru transparență în FRT”. Fosta jucătoare, în prezent căpitan al echipei de FedCup, beneficiază de sprijinul colegilor de generație: Dinu Pescariu, Irina Spîrlea și Cătălina Cristea. Pe muzica lui George Enescu
Clipul de 30 de secunde, pe acordurile „Rapsodiei române” a lui George Enescu, ilustrează o viață dedicată sportului alb: „Când începi un lucru și acel lucru îți face plăcere, când plăcerea devine pasiune, iar pasiunea se transformă în carieră, când șansa îți surâde și succesul te confirmă, ești din nou tentat să mergi pe același drum, chiar dacă într-o altă formă”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER