Simona Halep (31 de ani, locul 16 WTA) se relaxează de câteva zile bune la Paris, iar acum s-a aflat cu cine a plecat campioana României în „Orașul Luminii”.
Simona Halep este însoțită la Paris de confidenta ei, Georgiana Herda, iar cele două au realizat această călătorie în scop recreativ. Inițial exista posibilitatea ca „Simo” să ia drumul Nisei, acolo unde se află Academia Patrick Mouratoglou, dar constănțeanca a preverat să își petreacă vacanța la Paris.
După ce s-a fotografiat la un restaurant din Paris, fanii s-au întrebat cine îi ține companie Simonei Halep! Dubla campioană de Grand Slam a fost dată de gol de cea mai bună prietenă, Georgiana, care a postat pe contul ei de Instagram mai multe instantanee în care se vede Arcul de Triumf.
View this post on Instagram A post shared by Georgiana Herda (@georgianaherda)
A post shared by Georgiana Herda (@georgianaherda)
Este a treia excursie în străinătate pe care Halep o face împreună cu prietena ei, după ce constănțeanca a fost depistată pozitiv la un control anti-doping. La începutul lunii decembrie 2022, cele două au vizitat Grecia împreună cu un grup de prieteni, apoi au petrecut Crăciunul în Marea Britanie, la Londra.
View this post on Instagram A post shared by Simona Halep (@simonahalep)
A post shared by Simona Halep (@simonahalep)
Simona și Georgiana se cunosc de la Constanța, încă din clasa întâi, iar fosta colegă i-a devenit confindentă dublei campioane de Grand Slam! Mai mult, Simona i-a oferit o funcție importantă Georgianei, numind-o președintele „Fundației Simona Halep”.
Darren Cahill a oferit detalii importante despre procesul Simonei Halep, fostul antrenor al româncei anunțând că audierea va avea loc chiar luna aceasta: „Mă gândesc mult la Simona și mă simt rău de fiecare dată când mă gândesc prin ceea ce trece în aceste momente. Nu am prea multe noutăți despre caz, updateuri, dar din ce înțeleg, în februarie va avea loc o audiere în care va avea șansa să-și prezinte cazul.
Am înțeles că au găsit sursa contaminării, nu sunt sigur dacă a fost în mâncare, în suplimente sau în suplimentele pe care le-a băut, dar au aflat de unde a apărut. Am făcut o declarație despre cazul Simonei Halep atunci când totul a ieșit la iveală, în urmă cu luni de zile, și merg până la capăt datorită integrității și a ADN-ului său.
Nu există nicio șansă ca ea să trișeze. E o femeie măreață și o persoană grozavă. Nu e nicio șansă ca ea să fi făcut lucrul greșit. Îi urez baftă. E adevărat că toți sportivii sunt responsabili de fiecare substanță care le intră în corp, este adevărat, iar Simona va plăti pedepasa pentru acest lucru”, a precizat Darren Cahill.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER