S-a aflat discuția secretă pe care Simona Halep a avut-o cu mama ei, Tania, în avionul spre SUA! A fost momentul în care panica a cuprins-o pe jucătoare: „Eram agitată din cauza asta”
S-a aflat la nivel internațional care a fost discuția secretă pe care Simona Halep a avut-o cu mama ei, Tania, în avionul spre SUA, unde fostul lider WTA a zburat pentru a-și marca revenirea în circuitul profesionist de tenis feminin.
Vorbind cu reporterii despre starea prin care a trecut, Halep a mărturisit care a fost momentul în care panica a cuprins-o și a început să își pună diverse întrebări.
S-a aflat discuția secretă pe care Simona Halep a avut-o cu mama ei, Tania, în avionul spre SUA! A fost momentul în care panica a cuprins-o pe jucătoare
Pe 11 martie 2024, Simona Halep a plecat în Statele Unite ale Americii pentru marcarea revenirii ei în circuitul WTA. Simona Halep a participat deja la Miami Open, ceea ce a reprezentat primul turneu al ei de după suspendarea din cauza scandalului de dopaj. Din nefericire, constănțeanca a fost eliminată încă din primul tur la Miami, scor 6-1, 4-6, 3-6 de iberica Paula Badosa. Însă, Halep a avut o prestație onorabilă care îi va da curaj în vederea următoarelor turnee.
Simona Halep nu s-a deplasat singură în SUA, ci împreună cu un grup numeros care a mers la Miami din dorința de a o susține. Părinții sportivei au mers și ei în SUA și, de asemenea, Georgiana Herda, buna prietenă a Simonei, s-a deplasat și ea la Miami.
Într-un interviu proaspăt pe care l-a acordat americanilor, Simona Halep a dezvăluit și o discuție secretă pe care a purtat-o cu mama ei, Tania, pe avion. Românca parcă presimțea că ar putea veni un atac similar celui lansat de Caroline Wozniacki, care i-a contestat revenirea în turneele majore pe baza unor wildcarduri, astfel că i-a spus mamei ei că are foarte mari emoții în privința acestui aspect:
„De fapt, când eram în avion, i-am spus mamei că sunt super agitată, pentru că nu știam la ce să mă aștept de la oameni. Când ai o perioadă atât de dificilă, nu știi ce opinie vor avea oamenii sau cum te vor trata”, a declarat Simona Halep, citată de WTA Insider.
Cum a trecut Simona peste gândurile neplăcute
În continuare, sportiva a transmis că nu a fost afectată de acele gânduri pe care le-a avut pe avion, deoarece a scăpat repede de ele. Simona a ajuns la Miami, a început sesiunile de pregătire și a văzut că este susținută puternic din multe direcții, astfel că nu a mai avut niciun dubiu:
„Cu toate acestea, totul a fost incredibil încă din prima zi. Așa că stresul a dispărut și nu m-am mai focusat în acea direcție. Știam că pe teren va fi bine. Spectatorii au fost din nou incredibili. Așa că susținerea pe care am primit-o a fost poate chiar mai mare decât cea de care am beneficiat în trecut”, a adăugat Simona Halep, conform sursei citate.