S-a aflat ora de start a meciului Simona Halep – Nastasja Schunk, din primul tur de la Roland Garros
Simona Halep este gata de debutul la Roland Garros! Românca a aflat că va juca marți cu Nastasja Schunk.
Întâlnirea din primul tur de la Paris va începe după ora 15:30, ora României.
Simona Halep va debuta la Roland Garros 2022 împotriva unei jucătoare care a fost acceptată pe tabloul principal ca lucky loser! Nastasja Schunk a înlocuit-o în ultimul moment pe Ana Konjuh, după ce adversara inițială a româncei s-a retras sâmbătă din turneu.
Când va juca Simona Halep cu Nastasja Schunk, în primul tur de la Roland Garros
Simona Halep va debuta marți la prânz la Roland Garros: întâlnirea cu Nastasja Schunk se va disputa după ora 15:30.
În mod normal, Halep ar trebui să se impună fără emoții în primul tur de la Paris.
Jucătoarea din Germania nu s-a aflat niciodată în Top 100 WTA, iar meciul cu Halep va fi primul al ei pe tabloul principal într-un Grand Slam! Nastasja Schunk a fost învinsă de Hailey Baptiste (SUA, 125 WTA), scor 7-5, 4-6, 6-2 în turul al treilea al caificărilor de la Roland Garros.
Tânăra nemțoaică a avut noroc, fiind acceptată în ultima clipă pe tabloul principal, în locul Anei Konjuh, ca adversară a Simonei Halep. Prezența pe tablou la Roland Garros 2022 este recompensată cu 60.000 de euro și 10 puncte WTA.
Duelul Simonei Halep va începe după meciurile Pliskova – Andrianjafitrimo și Tiafoe – Bonzi.