Schimbare pe ultima sută de metri a locului de disputare a meciului de Cupa Davis dintre echipele României și Rusiei. Inițial, întâlnirea a fost programată la Sibiu, dar oferta Bra-șovului a fost mai bună. Discuțiile au durat mai bine de o săptămână, oficialii federației negociind intens cu primarul Brașovului, George Scripcaru. „Pentru că avem experiența organizării unei astfel de competiții, am primit de la Federația Internațională o mulțime de derogări. În mod normal ne trebuia o sală de cel puțin 4.000 de locuri, dar cum în România, în afară de Sala Polivalentă din București, nu există o sală cu această capacitate, au fost de acord să aibă loc la Brașov“, a făcut anunțul pentru Mediafax, Florin Florea, oficialul Direcției Județene pentru Sport din Brașov.
Oraș norocos
România a mai disputat un meci de Cupa Davis la Brașov, în urmă cu trei ani. Atunci, echipa noastră depășea Belarusul, cu scorul general de 3-2. Punctul decisiv a fost adus atunci de Victor Hănescu (foto), actualul lider al formației pregătite de Andrei Pavel. Partida România – Rusia, din primul tur al Cupei Davis, se va disputa între 6 și 8 martie, la Sala Sporturilor „Popescu Colibași“, pe o suprafață sintetică.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER