Sorana Cîrstea a jucat primul meci după o pauză mai mare de șase luni. Ea evoluase ultima dată la 1 iulie 2024, în turul I la Wimbledon, unde a fost eliminată de Sonay Cartal.
Sportiva de 34 de ani, care a terminat anul pe locul 69 mondial, a revenit azi noapte pe teren. A jucat în calificări la turneul de la Adelaide, dar a fost învinsă.
Sorana a cedat în două seturi în disputa cu nemțoaica Julie Niemer, scor 2-6, 4-6. Partida a durat doar o oră și 18 minute, fiind primul meci al româncei după 186 de zile.
Pentru Cîrstea urmează turneul de la Australian Open, care poate fi ultimul ei turneu de Grand Slam la Antipozi. Sorana a lăsat de înțeles că anul 2025 ar putea consemna finalul carierei ei profesioniste.
Sorana a câștigat două turnee în cariera ei de aproape 20 de ani. Are 530 de victorii și 401 înfrângeri și a strâns din tenis 9,6 milioane de dolari.
Sorana Cîrstea și-a înghețat clasamentul după ce s-a operat, astfel că ea va fi direct pe tabloul principal de la Australian Open. Nu are de apărat mare lucru deoarece anul trecut ea a pierdut chiar în runda inaugurală.
Tot pe tabaloul principal vor fi și Irina Begu și Jaqueline Cristian. Ultima a fost și ea eliminate în calificări la Adelaide, în vreme ce Begu va evolua astăzi.
România va avea câteva jucătoare și la primul turneu de Grand Slam al anului, care începe la Melbourne, pe 12 ianuarie. Ana Bogdan, Gabriela Ruse și Anca Todoni vor încerca să urce pe tabloul principal.
Din păcate, Simona Halep, care primise un wild card pentru a juca în calificări, s-a accidentat și a declinat invitația organizatorilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER