S-a întors și a învins! Patricia Țig are șansa să câștige al treilea trofeu în doar o lună la Antalya: „Îmi place să risc, ar fi păcat să nu fac asta!”

  • Patricia Țig (locul 685 WTA) s-a calificat în finala turneului ITF de la Antalya, dotat cu premii totale în valoare de 10.000 de dolari.
  • Gălățeanca a învins-o în semifinalele competiției pe Irina Bara (România), aflată pe 659 WTA, în două seturi identice, 6-4, 6-4.
  • Patricia a obținut primele titluri din acest sezon tot la Antalya, luna trecută, după o accidentare care a ținut-o departe de teren șase luni.
  • Românca în vârstă de 19 ani va evolua în finala de astăzi în fața elvețiencei Conny Perrin, a doua favorită a competiției.

Cât de mare poate fi satisfacția unui jucător de tenis ca după o accidentare de șase luni să câștige turnee? Ce înseamnă să stai în tot acest timp departe de cea mai bună prietenă a ta, racheta, iar la reîntâlnire să triumfi alături de ea? Ne poate spune Rafael Nadal…sau mai bine aflăm direct de la o fată de-a noastră, Patricia Țig. E adevărat că titlurile celor doi nu suportă comparație, însă trofeele mici se pot transforma în unele imense, dacă muncești și îți dorești cu adevărat, așa cum ne spune chiar românca. Patricia a vorbit pentru ProSport despre această realizare și despre visul pe care îl trăiește în „Țara Semilunei”

Muncește și ți se vor îndeplini visurile

Ai șansa să câștigi al treilea trofeu în doar câteva săptămâni. Ce înseamnă o astfel de performanță pentru tine?

Cele doua turnee câștigate în urmă cu câteva săptămâni au însemnat foarte mult pentru mentalul și pentru jocul meu, având în vedere că anul acesta nu a fost unul prea productiv pentru mine, din cauza unor probleme de sănătate destul de serioase. După pauza de șase luni mi-a fost destul de greu să revin, dar iată că nu imposibil! Cred că atunci când iți dorești ceva cu adevărat și în același timp muncești pe măsură este imposibil să nu ți se indeplinească visurile!

Cum a fost meciul cu Irina Bara din semifinale?

Meciul impotriva Irinei a fost unul destul de important, deoarece la turneul de săptămâna trecută am jucat împotriva ei tot în semifinală și n-am demonstrat cel mai bun tenis al meu!  Prin urmare, astăzi a fost o incărcătură în plus pentru mine, dar  sunt fericită că de data aceasta am reușit să mă adun și să-mi fac jocul pe tot parcursul meciului. În aceste condiții și cu sprijinul antrenorului meu, Marian Dimulescu, m-am calificat în finală,. Este un moment foarte special pentru mine!

„Îmi place să risc și să-mi pun în valoarea calitățile”

Raluca Platon spunea că riști din orice poziție și esti foarte agresivă. Cum ți-ai caracteriza tu stilul?

Într-adevar, stilul meu de joc este unul agresiv. Îmi place sa experimentez diferite lovituri, îmi place să risc și în acest fel să-mi pun în valoare calitățile. Ar fi păcat să nu fac asta! De asemenea, pot spune că am un joc variat prin care vreau să-mi pun adversarul în dificultate de fiecare dată! Altfel, care ar mai fi frumusețea acestui joc? Binențeles că întotdeauna este loc de mai bine și mai am lucruri de invățat!

Ce spui despre adversara ta din finală, Conny Perrin?

Nu pot spune decât câ are un stil diferit de al meu și va fi un meci pe cinste.  

Irina Bara, campioană la dublu

Dacă în proba de simplu mai avem de așteptat pentru a afla câștigătoarea, la dublu s-a consumat deja finala, iar artizană este perechea Bara/Perrin (România/Elveția). Cele două favorite ale competiției s-au impus în fața perechii Țig/Talaba, scor 6-3, 6-1. Astfel, întâlnirea dintre Țig și Perrin se va reedita și mâine în ultimul act la simplu, pe terenul principal de la Antalya.

Adversara a jucat foarte bine, iar eu am cedat lupta

Din păcate, Raluca Platon nu a pus mâna pe cadoul pe care visa să-l ofere celor dragi și a pierdut clar jocul din cealaltă semifinală, disputat împotriva elvețiencei Conny Perrin (locul 414 WTA), scor 6-0, 6-2.

„Adversara a jucat foarte bine, iar eu n-am găsit resursele bune. Pur și simplu am cedat lupta. La anul mi-aș dori să particip la cât mai multe turnee cu premii de 25.000 sau 50.000 de dolari. În aceste competiții dotate cu 10.000 de dolari este uzura prea mare, banii și punctele pe care le primim nu sunt pe măsura meritelor noastre.” a spus Raluca pentru ProSport.

 

 

 

 

 

 

Publicat: 22 12. 2013, 08:49
Actualizat: 14 05. 2014, 15:09