S-a retras de la turneul care e înainte de Madrid și e în pericol și participarea din capitala Spaniei! Alertă maximă: „Din cauza durerilor la brațul drept”
S-a retras cu doar câteva ore înainte de debutul la un important turneu, organizat chiar înainte de competiția de la Madrid. În acest moment, prezența la turneul din capitala Spaniei este pusă sub semnul întrebării din cauza unei accidentări la brațul drept.
Carlos Alcaraz a anunțat în cursul zilei de marți, prin intermediul rețelei X, fostul Twitter, că a fost nevoit să se retragă de la turneul „ARP Masters 1000” de la Monte Carlo, cu doar o zi înaintea debutului său.
S-a retras de la turneul care e înainte de Madrid și e în pericol și participarea din capitala Spaniei!
Carlos Alcaraz, unul dintre favoriții turneului de la Monte Carlo, a anunțat că se retrage din competiție cu doar o zi înainte de a debuta. Campion la US Open în 2022 și Wimbledon în 2023, acesta a avut parte de un prim tur liber și urma să-l întâlnească miercuri pe canadianul Felix Auger-Aliassime. Anunțul, care i-a luat prin surprindere pe fani, a fost făcut chiar de sportiv, printr-o postare pe rețelele de socializare.
„Am muncit la Monte Carlo și am încercat să mă recuperez până în ultimul moment de la o accidentare la mușchiul rotund pronator al brațului drept, dar nu a fost posibil și nu pot juca! Abia așteptam să o fac… Ne vedem anul viitor!” , a scris Carlos Alcaraz, pe X.
Astfel, spaniolul va fi înlocuit de italianul Lorenzo Sonego, locul 57 ATP, venit din postura de lucky loser, care se va duela cu Auger-Aliassime locul 35 ATP.
Prezența la viitoarele turnee, incertă
Carlos Alcaraz este într-o formă bună, reușind să obțină, în 2024, nu mai puțin de 15 victorii și doar patru înfrângeri. Spaniolul, în vârstă de doar 20 de ani, a câștigat turneul Indian Wells dar s-a oprit doar în sferturi la Australian Open și la turneul de la Miami.
Având în vedere accidentarea suferită la brațul drept, prezența sportivului la viitoarele turnee este incertă. Printre competițiile care vor avea loc în viitor apropiat se numără turneul de la Barcelona, ATP 500, care se va disputa în perioada 15-21 aprilie 2024 și cel de la Madrid, ATP Masters 1000, care se va disputa în perioada 24 aprilie – 5 mai 2024, la ultimul urmând să fie prezentă și românca Simona Halep.
Prezența ibericului la cele două turnee din Spania ar fi foarte importantă, întrucât el a reușit să le câștige pe ambele în 2023. Astfel, dacă situația medicală îi va permite, Carlos Alcaraz ar avea șansa să își apere cele două titluri de campion.