S-a spart ghinionul!** Victor Hănescu a câștigat, după șase ani, un meci la turneul BRD Năstase Țiriac Trophy! Vezi programul zilei și rezultatele
„Hăne” l-a învins ieri cu 6-4, 6-3 pe Matthias Bachinger (Germania), în primul tur
Victor Hănescu a avut trac la debutul său din acest an la turneul BRD Năstase-Țiriac Trophy. Nu pentru că ar fi avut în față un adversar de primă categorie, ci prin prisma istoriei recente pe care a avut-o în cadrul turneului. „Uriașul” a revenit după un an de pauză la București și după alți patru ani în care a pierdut încă din primul tur.
Practic, finala din 2007, pierdută în fața lui Gilles Simon, a fost ultimul moment important care i-a marcat CV-ul lui Victor, atunci când îi răsfoiești precedentele apariții în competiția ATP din România.
Matthias Bachinger nu a fost totuși un adversar de neglijat, chiar dacă a ajuns pe tabloul principal din calificări. Germanul (nr. 109 ATP) și-a făcut încălzirea pentru meciul cu Hănescu, în calificări, în fața unui alt român, Victor Crivoi, însă a fost recomandat ca un jucător cu potențial tocmai de evoluția pe care a avut-o în 2012 la București, când a ajuns până în semifinale. „Hăne” și-a început recitalul de ieri cu serviciul, care l-a dezarmat pe german și l-a ajutat să dețină controlul. Un singur moment mai delicat a avut românul, în primul set, la 3-2, când Bachinger a reușit un break. Victor a făcut însă imediat re-break, suficient pentru a câștiga setul cu 6-4. El a ținut ritmul și în actul următor.
Publicul a jucat un rol important în calificarea lui Hănescu în cel de-al doilea tur, acesta fiind aplaudat și încurajat neîncetat. Niciun moment de relaxare, niciun moment în care să cedeze inițiativa. A deținut controlul pe tot parcursul meciului. Astfel, Hănescu și-a asigurat un final liniștit, adjudecat la o diferență de două break-uri: 6-3.
Urmează Youzhny
În turul următor, Victor Hănescu îl va înfrunta pe rusul Mikhail Youzhny, favorit numărul 4 al turneului de la București. Partida se va disputa mâine și este a opta între cei doi tenismeni. Istoria confruntărilor directe se întinde deja pe 10 ani, având în vedere că Hăne și Youzhny s-au întâlnit pentru prima dată în 2003, la Roma. Rusul se află în avantaj, cu 4-3.
Victor Hănescu (foto) are deja o victorie foarte importantă obținută împotriva rusului Youzhny, viitorul său adversar, în turul doi al turneului de Grand Slam de la Roland Garros (2009)
Nu am mai câștigat de șase ani pe Central, a meritat așteptarea
Victor Hănescu
Articol scris de Mădălina TĂ‚TARU
mădălina.tătaru@prosport.ro
Nicu bădescu
nicu.badescu@prosport.ro