Se știu finalistele de la Roland Garros! Kenin a răpus-o pe Kvitova și se va confrunta cu Swiatek în duelul noii generații
Iga Swiatek (Polonia, 54 WTA) – Sofia Kenin (SUA, 6 WTA) este finala turneului de la Roland Garros 2020! Kenin a învins-o în a doua semifinală de joi pe cehoaica Petra Kvitova (11 WTA), scor 6-4, 7-5.
Iga Swiatek (19 ani) și Sofia Kenin (21 de ani) își vor disputa sâmbătă finala de la Roland Garros, după ce ambele jucătoare s-au impus în minimum de seturi în penultimul act. După ce Iga Swiatek a dispus cu 6-2, 6-1 de Nadia Podorosk (Argentina, 131 WTA), Sofia Kenin, cap de serie numărul 4, a avut parte de un duel mai echilibrat cu Petra Kvitova (favorită 7), adjudecat cu 6-4, 7-5.
Sofia Kenin a trecut de Petra Kvitova după un meci excelent și o va întâlni pe Iga Swiatek în finala de la Roland Garros 2020
Kenin a făcut un meci mare cu Kvitova, servind foarte solid în fața dublei campioane de Grand Slam. Americanca a gestionat impecabil momentele importante și a salvat nu mai puțin de 10 mingi de break din 12. Dacă Petra a luat doar două game-uri la retur, Sofia a convertit 4 mingi de break, aspect care a contat decisiv în economia partidei. Semifinala dintre Kenin și Kvitova a durat o oră și 46 de minute, iar câștigătoarea, pe lângă un loc în finala turneului parizian, și-a asigurat și un cec în valoare de 800.000 de euro.
Sofia Kenin și Iga Swiatek se vor lupta pentru trofeu, dar și pentru un premiu consistent de 1,6 milioane de euro cu care va pleca acasă campioana. Cele două nu s-au mai confruntat până acum în circuit, iar poloneza va consemna o premieră în carieră, ea nemaijucând într-o finala de Mare Șlem. De partea cealaltă, Sofia are mai multă experiență după ce a câștigat titlul de la Australian Open chiar în acest an, 4-6, 6-2, 6-4 în finala cu Garbine Muguruza. Se anunță o finală teribilă între două sportive aflate în mare formă, lucru simțit pe propria piele și de jucătoarele din România. Dacă Swiatek a eliminat-o pe Simona Halep în optimile de finală, scor 6-1, 6-2, Kenin a învins două românce pe traseu: Ana Bogdan în turul secund, scor 3-6, 6-3, 6-2, respectiv Irina Bara în turul trei, scor 6-2, 6-0.