S-a stabilit marea finală de la Indian Wells 2022! Deținătoarea trofeului a ratat calificarea în ultimul act

INDIAN WELLS, CALIFORNIA - MARCH 18: Maria Sakkari of Greece is congratulated by Paula Badosa of Spain during the semifinals of the BNP Paribas Open at the Indian Wells Tennis Garden on March 18, 2022 in Indian Wells, California. Matthew Stockman,Image: 671792135, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no, Credit line: Profimedia
Vezi galeria foto - 9 poze

Sâmbătă dimineață s-a stabilit marea finală de la Indian Wells 2022: Iga Swiatek (Polonia, 4 WTA), coșmarul Simonei Halep (România, 26 WTA) din semifinale, se va lupta cu Maria Sakkari (Grecia, 6 WTA) pentru titlu.

Paula Badosa (Spania, 7 WTA), campioana en-titre de la Indian Wells, nu își mai poate apăra trofeul după ce a pierdut semifinala cu Maria Sakkari, scor 2-6, 6-4, 1-6.

În cealaltă semifinală, Simona Halep a fost răpusă de Iga Swiatek, scor 6-7(6), 4-6 după o oră și 50 de minute de joc. Românca rămâne, astfel, cu o singură finală la Indian Wells în palmares: 2-6, 7-5, 6-4 cu Jelena Jankovic (Serbia) în anul 2015.

S-a stabilit marea finală de la Indian Wells 2022! Paula Badosa, deținătoarea trofeului, a ratat calificarea în ultimul act

Iga Swiatek și Maria Sakkari sunt finalistele de la Indian Wells 2022! Cele două au dat lovitura după ce le-au învins pe Simona Halep, respectiv Paula Badosa: prezența în finală este recompensată cu 646.110 dolari, iar campioana de la Indian Wells va pune mâna pe un jackpot de 1,23 milioane de dolari.

Învinsele din semifinale se consolează cu câte un cec de 343.985 de dolari după ce au părăsit turneul dotat cu premii în valoare totală de 8,58 milioane de dolari. Paula Badosa este campioana en-titre de la Indian Wells, sportiva din Spania învingând-o în finala de anul trecut pe Victoria Azarenka (Belarus), scor 7-6(5), 2-6, 7-6(2).

Simona Halep a pierdut o semifinală cu accente dramatice la Indian Wells

Ambele semifinale de la Indian Wells au avut accente dramatice! Cu siguranță că Simona Halep putea obține mai mult de la meciul cu Iga Swiatek, având în vedere că sportiva noastră a ratat două mingi consecutive de set la 6-4 în tie-break-ul manșei inaugurale: „Cu siguranță că a fost cel mai bun set pe care l-am pierdut în carieră!

Am avut multe șanse și e chiar dureros când pierzi un set în acest fel. Dar, totuși, mai era mult până la final chiar dacă luam primul set. Dar măcar era un meci mai echilibrat”, a declarat Simona Halep la conferința de presă. Pentru româncă urmează turneul de la Miami, tot din seria WTA 100, în perioada 21 martie – 3 aprilie.

Publicat: 19 03. 2022, 07:55