Halep și Siniakova vor juca în prima partidă a zilei, pe arena centrală, după care s-ar putea reîntâlni în ultimul act al probei de dublu.
Cuplul format din Simona Halep și Irina Begu le va întâlni pe câștigătoarele semifinalei dintre Barbora Krejcikova/Katerina Siniakova (Cehia), cap de serie numărul unu, și Lesley Kerkhove/Lidziya Marozava (Olanda/Belarus), scor 7-5, 2-1, la publicarea acestei știri.
În vârstă de 26 de ani, Halep o va înfrunta pentru a doua oară în carieră pe Siniakova, care este cu cinci ani mai tânără decât românca. Primul meci dintre cele două a avut loc chiar la ediția trecută a turneului de la Shenzhen și a fost câștigat de cehoaică, scor 6-3, 4-6, 7-5, în optimi. Siniakova avea să câștige și turneul.
Simona Halep, principala favorită și liderul mondial, a învins-o, vineri, cu scorul de 6-1, 6-4, pe Irina-Camelia Begu, cap de serie numărul patru și locul 43 WTA. La rândul ei, Siniakova a trecut, scor 6-2, 3-6, 6-3, de rusoaica Maria Șarapova, numărul 59 mondial.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER