S-a stabilit ora meciului Halep – Gibbs! Program extraordinar la Shenzhen: Șarapova o înfruntă pe Buzărnescu imediat după jocul Simonei

  • Simona Halep (1 WTA) își va începe luni dimineață aventura la turneul de la Shenzhen, întâlnind-o pe americanca Nicole Gibbs (110 WTA) în jurul orei 06:30.
  • Imediat după încheierea meciului liderului mondial, pe centralul turneului International vor intra Mihaela Buzărnescu (56 WTA) și Maria Șarapova (Rusia, 59 WTA).

Regal pentru fanii tenisului în prima zi din noul an! Simona Halep va juca luni dimineață primul meci de simplu al sezonului 2018, apoi Mihaela Buzărnescu va avea parte de un duel stelar cu Maria Șarapova. Partidele dn cadrul rundei inaugurale a turneului de 750.000 de dolari au fost programate pe arena centrală de organizatorii chinezi, după cum urmează:

Halep, favorită principală la Shenzhen, se duelează cu Gibbs în jurul orei 06:30, în al doilea meci al zilei, după jocul dintre Anna Blinkova (Rusia) și Shuai Zhang (China). În a treia partidă, nu înainte de ora 08:00, vedeta Maria Șarapova se luptă cu Mihaela Buzărnescu pentru un loc în turul secund. Meciurile vor putea fi urmărite în direct pe programele Digisport.

Turneul de la Shenzhen (31 decembrie – 6 ianuarie) are o miză importantă pentru Halep! Pentru a fi sigură că rămâne pe locul 1 WTA, Simona trebuie să câștige trofeul.

Publicat: 31 12. 2017, 12:31
Actualizat: 31 12. 2017, 12:32