Australia s-a calificat pentru prima oară după 19 ani în finala Cupei Davis, după ce jucătorii de la „Antipozi” au învins echipa Croației cu scorul de 2-1!
Prima semifinală de la turneul final al Cupei Davis, disputată la Malaga (Spania), s-a încheiat dramatic! Australia a învins Croația sâmbătă seară, calificându-se în finală pentru prima oară după 19 ani.
În marea finală care este programată duminică, australienii îi așteaptă pe învingătorii din meciul Italia – Canada. Campioana en-titre din Cupa Davis este Rusia, dar echipa lui Daniil Medvedev a fost exclusă din competiție după invazia declanșată de Vladimir Putin în Ucraina.
Australia a trecut de Croația în semifinalele Cupei Davis, deși primul punct al întâlnirii a fost adjudecat de europeni! Borna Coric l-a învins pe Thanasi Kokkinakis cu 6-4, 6-3, iar croații mai aveau nevoie de o singură victorie pentru a obține biletul în finală! Alex de Minaur a făcut însă instrucție cu Marin Cilic, scor 6-2, 6-2, trimițând meciul într-un joc decisiv de dublu.
Au intrat pe teren Nikola Mektic și Mate Pavic, campionii olimpici de la Tokyo, care i-au înfruntat pe ousiderii Max Purcell și Jordan Thompson. Tandemul Mektic-Pavic s-a impus cu 7-6(3) în setul inaugural, dar tenisul este mereu imprevizibil! Purcell și Thompson au revenit spectaculos și au adus calificarea pentru țara lor în finala Cupei Davis 2022, scor 6-7(3), 7-5, 6-4.
1️⃣9️⃣ YEARS LATER! Australia defeat Croatia 2-1 to book their place in the Final for the first time since 2003 👏#DavisCup #byRakuten | @TennisAustralia pic.twitter.com/bBhMiHOv9A — Davis Cup (@DavisCup) November 25, 2022
1️⃣9️⃣ YEARS LATER!
Australia defeat Croatia 2-1 to book their place in the Final for the first time since 2003 👏#DavisCup #byRakuten | @TennisAustralia pic.twitter.com/bBhMiHOv9A
— Davis Cup (@DavisCup) November 25, 2022
Australia va juca după 19 ani cu „Salatiera de argint” pe masă, deși nu s-a putut baza pe cel mai valoros jucător, Nick Kyrgios! Finalistul de la Wimbledon a preferat să meargă la diverse evenimente demonstrative în această perioadă.
Pe banca Australiei se află, în postura de căpitan-nejucător, fostul lider mondial Lleyton Hewitt. „A trecut mult timp! Suntem o națiune foarte mândră și la rândul meu sunt foarte mândru de acești tipi. Merită să fie în finală și să aibă șansa de a câștiga trofeul”, a spus Hewitt. Australia a câștigat de 28 de ori Cupa Davis, ultima oară în 2003.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER