S-a tras la sorți tabloul de la Australian Open 2022! Cu cine joacă Simona Halep, Sorana Cîrstea, Irina Begu, Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse
Joi dimineață a avut loc tragerea la sorți de la Australian Open 2022, turneu de Grand Slam programat în perioada 17 – 30 ianuarie, iar cele cinci românce acceptate direct pe tabloul principal pot începe analiza adversarelor.
Simona Halep (15 WTA) a fost norocoasă la tragerea la sorți! Prima „rachetă” a României va debuta la Australian Open 2022 împotriva polonezei Magdalena Frech (105 WTA)!
De asemenea, și-au aflat adversarele și celelalte patru reprezentante ale României acceptate direct pe tabloul principal, iar Sorana Cîrstea (38 WTA) a fost cea mai ghinionistă: jucătoarea din Târgoviște o va înfrunta pe Petra Kvitova (Cehia, 21 WTA) în runda inaugurală.
S-a tras la sorți tabloul de la Australian Open 2022! Cu cine joacă Simona Halep, Sorana Cîrstea, Irina Begu, Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse
Simona Halep va avea un meci facil la debutul în turneul de la Australian Open 2022, întâlnind o jucătoare din afara Top 100 WTA în primul tur! Halep s-a mai duelat o singură dată cu Magdalena Frech, în sferturile turneului de la Praga 2020, românca impunându-se fără emoții, scor 6-2, 6-0.
Sorana Cîrstea va disputa însă o partidă infernală în manșa inaugurală, contra Petrei Kvitova, dublă campioană la Wimbledon! Totuși, Kvitova nu se mai află în forma de altădată, iar Cîrstea se poate bate de la egal la egal cu ea. Cîrstea chiar a învins-o pe Kvitova la ediția de anul trecut, 6-4, 1-6, 6-1 în turul secund, dar scorul întâlnirilor directe este de 5-3 pentru sportiva din Cehia.
Irina Bara poate urca și ea pe tabloul principal
Irina Begu (58 WTA) se va lupta cu Oceane Dodin (Franța, 96 WTA) pentru un loc în manșa secundă de la Australian Open 2022! Jaqueline Cristian (73 WTA), debutantă pe tabloul principal într-un Grand Slam, se va duela cu Greetje Minnen (Belgia, 84 WTA) în primul tur, în timp ce Gabriela Ruse (82 WTA) se va confrunta cu Jasmine Paolini (Italia, 52 WTA).
România ar putea avea șase reprezentante pe tabloul principal de la Australian Open, dacă Irina Bara (136 WTA) va trece de Viktoryia Tomova (Bulgaria, 119 WTA) în finala calificărilor. Prezența în primul tur, pe tabloul principal de la Australian Open 2022, e recompensată cu 90.000 de dolari, iar campioana va încasa un jackpot de 2,5 milioane de dolari.