Simona Halep nu va juca în întâlnirea dintre România și Canada, la Fed Cup,decizia fiind luat după un control medical efectuat la Cluj. Faptul că nu va juca pentru România în week-end i-a dezamăgit pe fanii care și-au luat deja bilet. În această dimineață fanii Simonei Halep au aflat că s-ar putea să nu-și vadă favorita evoluând la Cluj și că Ana Bogdan a fost chemată în locul său. Imediat, pe pagina de facebook a meciului din Fed Cup și pe site-urile pentru anunțuri, anunțurile cu vânzările biletelor la aceste jocuri s-au dublat aproape, față de toate cele afișate până acum, iar asta în mai puțin de 6 ore. Mai mult, cererile de bilete sunt vizibil mai puține decât în zilele anterioare. Asta pentru că biletele se mai vând doar „la negru”. Oficial, acestea s-au epuizat deja.
Ionuț Rusu, directorul Sălii Polivalente din Cluj, îi liniștește pe fanii lui Halep și îi asigură că se vor întâlni cu ea. „Nu a fost un anunț oficial. Delegația României, din care face parte și Simona Halep, va veni mâine la Cluj. Eu mă aștept să joace”, a spus Rusu. Pe lângă meciuri, fanii vor putea asista și la antrenamente, care vor fi deschide publicului.
2 milioane de spectatori în Sala Polivalentă din Cluj
Partida de Fed Cup va fi un eveniment special pentru Sala Polivalentă din Cluj, pentru că se va atinge un număr total de 2 milioane de spectatori, de când aceasta a fost deschisă. „Spectatorul cu numărul 1447 din prima zi va atinge cifra de 2 milioane de spectatori. Îi vom face o primire specială și va primi un premiu din partea noastră. 2 milioane de spectatori înseamnă de 5 ori populația Clujului. Nimeni nu se gândea că aceste evenimente vor lua o amploare așa mare, că vom găzdui europeanul de gimnastică sau cel de baschet. Clujenii s-au obișnuit cu evenimentele sportive majore. Am monopolizat aceste evenimente datorită climatului creat de Primărie”,a spus Ionuț Rusu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER