Două dintre româncele prezente pe tabloul principal la Australian Open au părăsit ieri dimineață turneul după primul tur. Raluca Olaru (68 WTA) s-a înclinat cu 2-6, 6-7 (6) în fața Katerinei Bondarenko (31 WTA), în timp ce Alexandra Dulgheru (53 WTA) a cedat în fața Yaninei Wickmayer (16 WTA), scor 6-1, 5-7, 8-10.
Implicată într-un scandal de dopaj la finele anului trecut, belgianca Wickmayer a trebuit să pornească încă din calificări. Intrată pe tabloul principal, ea a întâlnit-o în primul tur pe Alexandra Dulgheru, surpriza României din 2009, când a cucerit titlul WTA la Varșovia. Alexandra a hipnotizat‑o pe semifinalista de anul trecut de la US Open în startul partidei și a izbutit să își adjudece un prim set, în care Wickmayer a făcut multe greșeli. Belgianca a revenit spectaculos în setul doi, pe care și l-a adjudecat cu 7-5, și a împins meciul în decisiv. Acolo unde jucătoarele au mers cap la cap până la 5-5, după ce se opriseră între timp din cauza unei rafale puternice de ploaie. Wickmayer a reușit un break, dar Alexandra a realizat imediat re-break.
Ploaia a oprit din nou meciul, iar jucătoarele au revenit la fel de motivate. În cele din urmă, Wickmayer s-a impus dramatic cu 10-8, iar la final a lăudat ambiția româncei: „Alexandra a făcut un meci foarte bun și m-a făcut să lupt pentru fiecare punct”. Meciurile celorlalte românce au fost amânate din cauza ploii.
200 de minute a durat întâlnirea dintre Alexandra Dulgheru și Yanina Wickmayer
Șarapova, eliminată de Kirilenko
Frumusețea nu ține loc de performanță. Cu o rochiță la modă etalată la Melbourne, senzuala Maria Șarapova, a 14-a favorită a turneului, a părăsit competiția încă din primul tur. Rusoaica a cedat surprinzător în disputa cu compatrioata sa, Maria Kirilenko, în fața căreia s-a înclinat după numai trei seturi, scor 6-7 (4), 6-3, 4-6.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER