„Să-l respecte, dar în acest moment nu o face!”. Psihologul sportiv a tras concluziile după ce Daniel Dobre a încasat cuvintele Simonei Halep: „Acum are două variante”
Cel mai cunoscut psiholog sportiv din România, Andreas Hniatiuc, a analizat relația dintre Simona Halep și Daniel Dobre pe baza evenimentelor petrecute între cei doi la turneul de la Miami, unde românca a ratat șansa de a redevni lider mondial. Karolina Pliskova a eliminat-o în semifinale, scor 7-5, 6-1, în condițiile în care Halep avea nevoie doar de calificarea în finală pentru a redeveni numărul 1 în lume.
Relația Halep-Dobre a dovedit mai multe hibe la nivelul comunicării, antrenorul fiind pus în ipostaza de a încasa cuvintele jucătoarei la on-court coaching. La partida din sferturi cu Qiang Wang, în primul set, la on-court coaching, Simona i-a reproșat lui Daniel Dobre că el, împreună cu stafful, aplaudă când ea greșește sau când adversara făcea puncte.
Simona a venit și cu explicațiile: „Am fost dominată de negativism, dar am fost capabilă să opresc această tendință și apoi a fost mult mai bine, m-am concentrat asupra jocului și lucrurile s-au îndreptat. Oricum, în ce privește negativismul, am făcut mari progrese. În ultimii doi ani, n-am pierdut prea multe partide din această cauză, ci doar pentru că n-am jucat destul de bine. Așa că partea mentală e în regulă acum, cel puțin asta simt”, a susținut românca.
Concluziile psihologului sportiv
Într-un interviu pentru Adevărul, psihologul Andreas Hniatiuc a tras concluziile. Acesta susține că Dobre nu are autoritatea pe care o avea Darren Cahill asupra Simonei și că relația antrenor-jucător ar trebui să se bazeze pe respect: „Aceste manifestări denotă un scurt circuit în relația cu antrenorul Daniel Dobre. Un antrenor trebuie să emane autoritate și respect. Nu e cazul în relația Halep – Dobre din ce se vede la televizor. E clar că Halep scăpase de acest tip de comportament în relația cu Darren Cahill, fiindcă avea un respect uriaș pentru antrenorul australian. Cahill a reușit să o șlefuiască pe Simona, să o facă numărul 1 mondial, dar și campioană la Roland Garros. A fost evident că, sub comanda lui Cahill, Halep a progresat din toate punctele de vedere, mai ales mental. Repet, relația lor se baza, în primul rând, pe respect și pe încredere.
Citește și: Antrenorul perfect pentru Simona Halep? Totul gravitează în jurul unui singur nume
Halep are acum două variante. Fie își schimbă antrenorul, fie își schimbă percepția despre el. Dacă l-a angajat pe Daniel Dobre, înseamnă că a considerat că acest om are niște calități. Dacă e așa, atunci trebuie să-l și respecte, ceea ce, în acest moment, nu face. Iar dacă a ajuns la concluzia că Dobre nu e omul potrivit pentru ea, atunci trebuie să lucreze cu un om în care are încredere”, a declarat Hniatiuc pentru Adevărul.