Safin** spune adio tenisului!
Tenismanul rus Marat Safin a confirmat că se va retrage din activitate la finalul sezonului, miercuri, după eliminarea în turul doi la Roland Garros, informează AFP.
"Am petrecut destui ani, este momentul să merg mai departe", a spus Safin.
În ultimul său meci pe zgura pariziană, fostul număr 1 mondial a fost învins de francezul Josselin Ouanna, numărul 134 ATP.
"Este o manieră nu prea plăcută de a pleca, dar asta este, nu e chiar atât de trist", a spus Safin.
Safin nu a menționat ce va face după ce se retrage, însă intenționează să se îndepărteze de tenis. "Vreau să ies din tenis. Să mă gândesc 24 de ore din 24 la tenis este ucigător", a declarat Safin, în vârstă de 29 de ani.
"Puțini jucători ajung să aibă o viață frumoasă după tenis, însă voi încerca să fiu bun în acest domeniu", a adăuga Safin.
În ceea ce privește cea mai frumoasă amintire la Roland Garros, rusul a refuzat să aleagă una: "Cele mai frumoase amintiri datează de mult timp. Nu este mare lucru de scris despre ultimii cinci ani".