Salt pentru Irina Begu în clasamentul WTA. Simona Halep se menține pe 2
Jucătoarea de tenis Irina-Camelia Begu a urcat șase poziții, după ce a ajuns săptămâna trecută până în sferturile de finală ale turneului de categorie Premier Mandatory de la Madrid, și se află pe locul 31, cu 1.432 de puncte, în clasamentul WTA dat publicității luni, informează wtatennis.com.
Begu a fost învinsă, în sferturile de finală, cu scorul de 7-5, 6-3, de Petra Kvitova (Cehia), cap de serie numărul 4 și poziția a patra în ierarhia mondială. Calificarea în sferturile de finală ale competiției din capitala Spaniei este una dintre cele mai bune performanțe din cariera româncei de 24 de ani. Ea a câștigat un turneu WTA, la Tașkent în 2012, și a fost finalistă la Moscova (categorie Premier), în 2014, la Marbella și Budapesta, ambele în 2011. În acest an, ea a obținut cel mai bun rezultat la un turneu de Grand Slam, calificarea în optimile de finală ale Australian Open.
Simona Halep, eliminată în primul tur la Madrid, se menține pe locul 2, cu 7.115 puncte.
Monica Niculescu a coborât cinci poziții și se află pe locul 67, cu 838 de puncte, iar Alexandra Dulgheru a coborât de pe 71 pe 72, cu 792 de puncte.
Cristina-Andreea Mitu a urcat de pe locul 102 pe 101 și are 598 de puncte, în timp ce Sorana Cîrstea se află pe poziția 146 după o coborâre de două locuri, cu 371 de puncte.
Ultimele două sportive române din top 200 au înregistrat coborâri. Patricia Maria Țig a coborât de pe 173 pe 177, cu 296 de puncte, iar Ana Bogdan a coborât de pe 176 pe 181, cu 292 de puncte.
În clasamentul de dublu, Monica Niculescu a coborât de pe locul 47 pe 49, cu 1.615 puncte, Irina-Camelia Begu a urcat de pe poziția 67 pe 55 (1.420 de puncte), Raluca-Ioana Olaru a urcat de pe 59 pe 57 (1.390 de puncte), iar Elena Bogdan este în continuare pe 88, cu 826 de puncte.
Primele zece locuri în clasamentul WTA de simplu sunt ocupate de următoarele sportive:
1. Serena Williams (SUA) 10.156 puncte
2. Simona Halep (România) 7.115
3. Maria Șarapova (Rusia) 6.915
4. Petra Kvitova (Cehia) 6.670
5. Caroline Wozniacki (Danemarca) 4.940
6. Eugenie Bouchard (Canada) 4.063
7. Ana Ivanovici (Serbia) 3.905
8. Ekaterina Makarova (Rusia) 3.465
9. Andrea Petkovici (Germania) 3.315
10. Carla Suarez Navarro (Spania) 3.250.