Șamil Tarpișev, președintele federației ruse de tenis, le cere scuze surorilor Williams: „Serena si Venus sunt atlete de seamă. Nu am avut intenția de a le jigni”

Amendat de WTA cu 25.000 de dolari și suspendat un an din tenis pentru declarații insultătoare la adresa surorilor Williams, Serena și Venus, pe care le-a numit „frați”, Șamil Tarpișev, președintele federației ruse de tenis, și-a cerut scuze, declarând că nu a dorit să le jignească pe cele două jucătoare.

„Serena și Venus sunt, fără dubii, atlete de seamă. Nu am avut intenția de a le jigni  și îmi pare rău ca o glumă, atunci când a fost tradusă în engleză, a atras atât de multă atenție. Cred că această poveste nu merită atenția care i se acordă. Nimic din ceea ce am spus la televizor nu a avut o tentă jignitoare”, a declarat Tarpișev, care, pe lângă funcția de președinte al federației ruse de tenis, este și membru al Comitetului Olimpic Internațional.

Sâmbătă, Tarpișev a fost amendat cu 25.000 de dolari, suma maximă, de către WTA și a fost suspendat un an din circuit. Mai mult, Stacey Allaster, președintele WTA, ia în calcul retrogradarea lui Tarpișev din funcția de director al turneului de la Moscova.


Articol publicat de Cristi Voicu
 

Publicat: 18 10. 2014, 22:59
Actualizat: 18 10. 2014, 23:00