Șapte perechi care au în componență sportivi din România vor evolua în probele de dublu de la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiției.
Perechea Horia Tecău/Robert Lindstedt (România/Suedia), cap de serie numărul 11, va juca, în runda inaugurală, împotriva cuplului australian Colin Ebelthite/Adam Feeney, în timp ce perechea Victor Hănescu/Kevin Anderson (România/Africa de Sud) va întâlni cuplul Michael Llodra/Nenad Zimonjici (Franța/Serbia), cap de serie numărul 8.
Pe tabloul feminin de dublu, cuplul Monica Niculescu/Zi Yan (România/China), cap de serie numărul 10, se va confrunta, în primul tur, cu perechea poloneză Klaudia Jans/Alicja Rosolska. Perechea Edina Gallovits/Alize Cornet (România/Franța) va juca, în runda inaugurală, împotriva cuplului Natalie Grandin/Vladimira Uhlirova (Africa de Sud/Cehia), iar perechea Alexandra Dulgheru/Magdalena Rybarikova (România/Slovacia) va întâlni cuplul Vania King/Arantxa Parra Santonja (SUA/Spania).
Perechea Sorana Cîrstea/Lucie Safarova (România/Cehia), va juca, în primul tur, împotriva cuplului Sarah Borwell/Marie-Eve Pelletier (Marea Britanie/Canada), iar perechea Simona Halep/Yanina Wickmayer (România/Belgia) va întâlni cuplul Liga Dekmeijere/Ayumi Morita (Letonia/Japonia).
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER