Sara Maria Popa și Gabriela Talabă Lee, în turul 2 al calificărilor la UniCredit Iași Open. Alte 5 românce, eliminate. Duminică debutează la Iași Gabi Ruse, Irina Bara și Miriam Bulgaru

Sara Maria Popa și Gabriela Talabă Lee, în turul 2 al calificărilor la UniCredit Iași Open. Alte 5 românce, eliminate. Duminică debutează la Iași Gabi Ruse, Irina Bara și Miriam Bulgaru
Foto: Narcis Pohoata
  • Publicat:

Sâmbătă a debutat tabloul calificărilor la turneul WTA 250 UniCredit Iași Open, concurs dotat cu premii totale de 232.244 de euro și 250 de puncte WTA.

România a avut șapte reprezentante în turul întâi, însă doar Sara Maria Popa și Gabriela Lee vor juca în runda a doua, decisivă pentru accederea pe tabloul principal.

Sara Maria Popa și Gabriela Talabă Lee sunt în turul 2 al calificărilor la UniCredit Iași Open! Cinci românce, eliminate din competiție

Sara Maria Popa, 18 ani, locul 410 WTA, a produs marea surpriză din calificările UniCredit Iași Open, învingând-o în două seturi pe favorita 8 a calificărilor, chinezoaica You Xiaodi, numărul 208 mondial, scor 6-3, 6-2. Sara va juca în turul 2 al calificărilor cu elvețianca Simona Waltert, 23 de ani, locul 248 WTA.

La rândul său, Gabriela Talabă Lee, 28 de ani, locul 365 WTA, a trecut în prima rundă a calificărilor de Anna Siskova, din Cehia, scor 7-5, 4-6, 7-6 (2) și va juca în turul 2 cu Marie Benoit (Belgia, N. 9).

Toate celelalte 5 românce prezente pe tabloul de calificări, Cristina Dinu (31 de ani, 241 WTA), Ilinca Amariei (21 de ani, 372 WTA), Irina Fetecău (28 de ani, 455 WTA), Andreea Prisăcariu (24 de ani, 444 WTA) și Georgia Crăciun (25 de ani, 585 WTA), au fost eliminate.

Cristina Dinu a câștigat clar primul set cu rusoaica Lansere, dar le-a pierdut pe următoarele, 5-7 în decisiv, după ce a avut 5-1! Tot în trei seturi au pierdut Georgia Crăciun și Andreea Prisăcariu, aceasta din urmă acuzând dureri mari la degetele unui picior în ultimul act.

Gabi Ruse, Irina Bara și Miriam Bulgaru joacă duminică în primul tur

Duminică debutează tabloul principal la simplu și la dublu, fiind programate și meciurile decisive din calificări, care vor stabili ultimele șase jucătoare de pe tablou. Pe afișul zilei vor fi și cinci jucătoare din România.

În primul meci de pe Central, de la ora 10.30, Sara Maria Popa va juca meciul decisiv din calificări cu elvețianca Waltert, după care Gabriela Talabă va încerca să facă și ea pasul pe tablou, în duelul cu belgianca Marie Benoit.

În al treilea meci, nu înainte de 14.00, va juca Elena Gabriela Ruse cu rusoaica Tikhonova, iar după această dispută va intra pe Central principala favorită, Mirra Andreeva, pentru duelul cu nemțoaica Noma Noha Akugue (Germania). În ultimul meci al zilei de pe arena principală se vor întâlni Miriam Bulgaru și Tatjana Maria (Germania, favorită 2).

Și Irina Bara va juca duminică, în al treilea meci de pe Terenul 5, nu înainte de ora 14.00, cu Marina Bassols Ribera (Spania).

Rezultatele complete înregistrate sâmbătă, 20 iulie

Calificări – Turul I

Maria Sara Popa (România) – You Xiaodi (China, N. 8) 6-3, 6-2

Sofya Lansere (Rusia, N. 12) – Cristina Dinu (România) 1-6, 6-3, 7-5

Varvara Lepchenko (SUA, N. 3) – Ilinca Amariei (România) 6-3, 6-2

Lea Boskovic (Croația, N. 1) – Irina Fetecău (România, WC) 6-1, 5-0 retragere

Aliona Falei (Rusia, N. 2) – Lola Radivojevic (Serbia) 3-6, 6-3, 6-4

Julia Avdeeva (Rusia, N. 7) – Andreea Prisăcariu (România, WC) 6-4, 6-7 (5), 6-3

Marie Benoit (Belgia, N. 9) – Georgia Crăciun (România, WC) 6-1, 6-7 (4), 6-0

Gabriela Talabă Lee (România) – Anna Siskova (Cehia) 7-5, 4-6, 7-6 (2)

Simona Waltert (Elveția) – Dalila Jakupovic (Slovenia, N. 6) 6-4, 6-1

Selena Janicijevic (Franța, N. 4) – Irene Burillo Escorihuela (Spania) 6-2, 6-3

Gergana Topalova (Bulgaria, N. 11) – Natalia Szabanin (Ungaria, WC) 7-6 (6), 1-6, 6-3

Nuria Brancaccio (Italia, N. 10) – Seone Mendez (Australia) 6-1, 3-6, 6-2

Programul meciurilor de duminică, 21 iulie

Terenul Central – Start ora 10.30

Simona Waltert (Elveția) vs Sara Maria Popa (România) – Tur 2 calificări

Gabriela Talabă Lee (România) – Marie Benoit (Belgia, N. 9) – Tur 2 calificări

Nu înainte de 14.00:

[WC] Elena Gabriela Ruse (România) vs Anastasia Tikhonova (Rusia) – Tur 1 tablou simplu

[1] Mirra Andreeva (Rusia) vs Noma Noha Akugue (Germania) – Tur 1 tablou simplu

[WC] Miriam Bulgaru (România) vs [2] Tatjana Maria (Germania)

Terenul 5 – Start ora 10.30

Aliona Falei (Rusia, N. 2) vs Sofya Lansere (Rusia, N. 12) – Tur 2 calificări

Lea Boskovic (Croația, N. 1) vs Gergana Topalova (Bulgaria, N. 11) – Tur 2 calificări

Nu înainte de 14.00:

Marina Bassols Ribera (Spania) vs [WC] Irina Bara (România) – Tur 1 tablou simplu

Aliccia Barnett (Marea Britanie) / Freya Christie (Marea Britanie) vs Maia Lumsden (Marea Britanie) / Anna Siskova (Cehia) – Tur 1 tablou dublu

Terenul 6 – Start ora 10.30

Selena Janicijevic (Franța, N. 4) vs Julia Avdeeva (Rusia, N. 7) – Tur 2 calificări

Varvara Lepchenko (SUA, N. 3) vs Nuria Brancaccio (Italia, N. 10) – Tur 2 calificări

Nu înainte de 14.00:

[4] Anna Blinkova (Rusia) vs Olga Danilovic (Serbia) – Tur 1 tablou simplu

Are o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă, în care activează din anul 1999. Este corespondent ProSport la Iași din anul 2004, iar în decursul anilor a mai colaborat cu Agenția de Știri NewsIn, ziarele Libertatea și România Liberă și Radio Sport Total FM. Pe plan local, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Înainte de Halep, a fost ea! Cum arată acum Irina Spîrlea, la 25 de ani de la retragerea din tenis
Înainte de Halep, a fost ea! Cum arată acum Irina Spîrlea, la 25 de ani de la retragerea din tenis
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment…
Cum l-au numit francezii pe Istvan Kovacs după ce a fost delegat la Liverpool – PSG
Cum l-au numit francezii pe Istvan Kovacs după ce a fost delegat la Liverpool – PSG
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
BREAKING | Două nume
BREAKING | Două nume "grele", OUT de la Rapid, din vară! Anunţul făcut de conducerea clubului: "În niciun caz"
Andreea Bănică, noi imagini indecente pe internet! Și-a lăsat bustul la vedere, spre deliciul fanilor: „Nu am văzut niciodată... ”
Andreea Bănică, noi imagini indecente pe internet! Și-a lăsat bustul la vedere, spre deliciul fanilor: „Nu am văzut niciodată... ”
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
BANCUL ZILEI. Bulă la medic: – Aveți apă în abdomen, nisip la rinichi...
BANCUL ZILEI. Bulă la medic: – Aveți apă în abdomen, nisip la rinichi...
Mașină ruptă în două, azi noapte, pe un bulevard din Constanța. Un tânăr a murit la spital, iar alți trei luptă să trăiască, după un accident înfiorător
Mașină ruptă în două, azi noapte, pe un bulevard din Constanța. Un tânăr a murit la spital, iar alți trei…
Adevărul, confirmat! Este SAU NU bine să faci copii?
Adevărul, confirmat! Este SAU NU bine să faci copii?
Afacerea de zeci milioane de euro cu care Dan Şucu vrea să îi dea lovitura lui Gigi Becali chiar în Pipera
Afacerea de zeci milioane de euro cu care Dan Şucu vrea să îi dea lovitura lui Gigi Becali chiar în…
Cristina Cioran rupe tăcerea despre arestarea lui Alex Dobrescu! Cine susține că i-ar fi ÎNSCENAT totul
Cristina Cioran rupe tăcerea despre arestarea lui Alex Dobrescu! Cine susține că i-ar fi ÎNSCENAT totul
Acesta este finalul pentru Călin Georgescu. Decizia CCR pe care o așteaptă toată România. Trebuie să caute alt candidat
Acesta este finalul pentru Călin Georgescu. Decizia CCR pe care o așteaptă toată România. Trebuie să caute alt candidat
"Mă tem să nu îmi pierd soţia" Igor Cuciuc trăiește un calvar după ce și-a pierdut singura fiică, pe Andreea
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Nicuşor Dan anunţă curăţenia de primăvară în Capitală
Nicuşor Dan anunţă curăţenia de primăvară în Capitală
Circulația pe un drum cu 3 benzi: Cine are prioritate? Regula care se aplică în 2025
Circulația pe un drum cu 3 benzi: Cine are prioritate? Regula care se aplică în 2025
Ce nume extrem de rare și deosebite poartă copiii lui Nicușor Dan. Cum a decis să îi numească astfel
Ce nume extrem de rare și deosebite poartă copiii lui Nicușor Dan. Cum a decis să îi numească astfel
×