Un spectator român a fost avertizat atât de arbitra de scaun Jennifer Zhang (China), cât și de un bodyguard, la meciul Sorana Cîrstea (România, 74 WTA) – Petra Kvitova (Cehia, 12 WTA) din semifinalele turneului WTA 1000 de la Miami.
Susținătorul Soranei Cîrstea a provocat scene rar întâlnite la meciurile de tenis, urlând pur și simplu după fiecare eroare a Petrei Kvitova, inclusiv atunci când fosta ocupantă a locului 2 WTA greșea primul serviciu. Un astfel de comportament este inadmisibil în sportul alb, așa că organizatorii au luat măsuri împotriva românului.
Foarte deranjată de reacțiile fanului român, Petra Kvitova a dat din cap dezaprobator și s-a plâns arbitrei de scaun! Apoi, Zhang i-a transmis spectatorului român că trebuie să înceteze! Imediat, un agent de securitate l-a interpelat pe susținătorul Soranei Cîrstea, avertizându-l că va fi evacuat din arenă dacă va continua să urle.
game changer pic.twitter.com/4adfCW78Hc — Martin (@PojdBase) March 31, 2023
game changer pic.twitter.com/4adfCW78Hc
— Martin (@PojdBase) March 31, 2023
Kvitova este jucătoarea cu care Cîrstea s-a confruntat de cele mai multe ori în carieră (10) și cea împotriva căreia românca a pierdut cele mai multe meciuri (6), la egalitate cu Agnieszka Radwanska (Polonia) și Sara Errani (Italia). Scorul întâlnirilor directe dintre Cîrstea și Kvitova este 6-4 în favoarea Petrei. Elena Rybakina (Kazahstan, 7 WTA) este calificată deja în finală, așteptându-și adversara din meciul Cîrstea – Kvitova.
Petra Kvitova are un palmares impresionant, disputând 12 finale WTA 1000 în carieră. Finalele jucate de Petra au avut loc în sezoane diferite, iar sportiva din Cehia s-a impus în 8 dintre ele. De partea cealaltă, Sorana Cîrstea nu se poate lăuda cu niciun titlu câștigat la acest nivel, românca având în vitrină doar două trofee WTA 250. Meciul dintre Sorana și Petra poate fi urmărit în direct la Digisport 2 și în timp real pe www.prosport.ro. Românca a urcat deja 33 de locuri în clasament, până pe 41 WTA, iar dacă accede în finală va ajunge pe poziția 28 în lume.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER