Planul unora dintre cele mai mari cluburi de fotbal din lume de a începe o nouă Superligă Europeană le-a dat idei și celor mai buni jucători de tenis! Novak Djokovic (33 de ani) nu exclude varianta ca o Superligă să fie înființată și în sportul alb.
La fel ca și în fotbal, veniturile jucătorilor de tenis au fost puternic afectate de pandemie, din cauza turneelor anulate și reprogramate, a reducerii premiilor financiare și a lipsei de spectatori.
Tocmai din aceste motive, o Superligă ar putea fi înființată și în tenis și ar avea loc în acele perioade în care nu se dispută turnee ATP importante. Liderul clasamentului este deschis pentru a concura într-o astfel de competiție.
Novak Djokovic ia în calcul înființarea unei Superligi și în tenis, iar formatul competiției ar semăna cu cel de la Turneul Campionilor: „Nu știu cât de fericiți ar fi fanaticii din tenis să vadă aceiași jucători în fiecare săptămână, dar știu că suporterii așteaptă duelurile tari la fiecare turneu. Eu personal sunt deschis la noi formate și la inovații pentru sportul pe care-l iubesc”, a fost declarația pe care Novak Djokovic a făcut-o la Belgrad, înaintea debutului în turneul ATP 250 din țara sa natală.
Super Liga este o nouă competiție creată de 12 cluburi de fotbal din Europa, dar aceasta a fost suspendată pentru moment! Echipele fondatoare au emis inițial un comunicat în care au anunțat structura noii competiții, dezvăluind când ar urma să debuteze aceasta. Deși 12 dintre cele mai galonate cluburi ale Europei au fondat această competiție, Super Liga a intrat împas, după ce UEFA și FIFA au avut reacții dure. Rămâne de văzut cum va fi privită ideea unei asemenea competiții de către forurile din tenis.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER