Se știe penultima jucătoare calificată la Turneul Campioanelor! Incredibil: un nume mare a ieșit umilit de pe teren și poate rata dramatic prezența la Singapore. Ultimele calcule
Ucraineanca Elina Svitolina (24 de ani, 6 WTA) a devenit, miercuri, a șaptea jucătoare calificată la Turneul Campioanelor de la Singapore (21-28 octombrie), ajutată de rivala Karolina Pliskova.
Svitolina nu s-a înscris la Luxemburg sau Moscova, cele două competiții care se desfășoară în această săptămână, dar jocul rezultatelor a ajutat-o să obțină biletele pentru competiția din Singapore. Cum? Elina a plecat la drum cu 3.850 de puncte și depindea de prestațiile avute la Moscova de Karolina Pliskova (Cehia) și Kiki Bertens (Olanda), iar vestea bună a căzut în cursul zilei de miercuri.
În turul al doilea al turneului de la care Simona Halep s-a retras ieri, Pliskova a întâlnit-o pe veterana Vera Zvonareva (161 WTA), dar o prestație dezastruoasă a scos-o din cursă. A fost 6-1, 6-2 pentru fostul număr doi mondial, rezultat care a propulsat-o pe Svitolina spre Singapore și a pus-o pe Pliskova într-o situație în care nu mai depinde de ea.
Cu șapte jucătoare (Halep, Kerber, Wozniacki, Osaka, Kvitova, Stephens și Svitolina) deja calificate, singura necunoscută e ocupanta ultimului loc de pe tabloul de la Singapore. Iar lupta se va da, de la distanță, între Pliskova și Bertens, cu soarta în mâinile olandezei. Acum, Bertens are 3.710 puncte, Pliskova are 3.840, iar olandeza are nevoie de prezența în semifinale pentru a se califica în premieră la turneul care adună la start cele mai bune opt jucătoare ale lumii.
Bertens va juca în turul al doilea cu bielorusa Aliaksandra Sasnovich, iar o victorie ar duce-o în fața unui meci decisiv, în sferturi, cu câștigătoarea duelului Johanna Konta (Marea Britanie) – Daria Gavrilova (Australia).