Americanul Paul Annacone, cel care a lucrat din postura de antrenor cu cei mai buni doi tenismeni ai tuturor timpurilor – în viziunea multor specialiști ai sportului alb, a vorbit, în cadrul unui amplu interviu tehnico-tactic pentru tennis.com, despre câteva dintre aspectele de bază ale meseriei sale, dar și despre importanța încrederii pentru un jucător de tenis.
„Asta se întâmplă în orice sport. Ai flux și reflux, munți și văi, dar în tenis, nu ai cum să ascunzi nimic din toate acestea, pentru că ești doar TU”. Experimentatul tehnician, care în prezent face parte din echipa ProTennisCoach.com, a avertizat asupra unui risc care poate apărea tocmai din dorința de a avea cele mai bune sfaturi pentru fiecare parte a jocului: „ultimul lucru pe care ți-l poți permite este să ai un jucător confuz, cu mintea încurcată”.
Întrebat despre importanța încrederii în jocul de tenis, într-o perioadă în care Federer, Nadal sau Șarapova rămân departe de cele mai importante trofee din tenis, Annacone a punctat: „Dacă există o fragilitate, o cât de mică lipsă de încredere, nu ai cale de scăpare. Cei mai puternici jucători și cei mai sârguincioși sunt aceia care nu își pierd încrederea de sine. Pentru asta, este nevoie de foarte mult talent, dar și de o putere ieșită din comun. Atunci când toți ceilalți intră în panică, ei își văd pur și simplu de treabă„.
Diferențe: cum se antrenează un super-campion precum Federer sau Sampras și cum se pregătește un junior
„Ca jucător cu ștate vechi în circuit, jucătorii profesioniști și-au creat deja anumite obiceiuri, rutine, de-a lungul multor ani. Uneori este mai dificil să le schimbi obicieiurile, deoarece acestea – bune sau rele – s-au impregnat. Este puțin diferit atunci când trebuie să schimbi anumite rutine la acea vârstă. La un tânăr jucător, tu ca antrenor încerci tocmai să creezi aceste rutine, această fundație. Când sunt tineri, speri că sunt mai deschiși la schimbare, mai ușor de modelat. Dar, la jucătorii maturi, mai ales la cei mai buni, nu ai de făcut multe schimbări – acele schimbări mici, subtile, aduse la momentul oportun pot însă avea un impact uriaș„, a explicat Paul Annacone pentru tennis,com.
Se va ajunge în tenis la formula cu antrenori specializați pentru fiecare lovitură?
Paul Annacone consideră că nu, întrucât riscul este prea mare. „Cu ceva timp în urmă, Sampras a încercat așa ceva. Pete Fischer l-a îndrumat, atunci când era tânăr, spre diferiți oameni. Cred că se poate profita de pe urma unui astfel de sistem, dar este și destul de periculos. Eu cred în propunerea unui mesaj unitar și simplu, mai ales în tenis. Acest sistem funcționează în alte sporturi, pentru că sunt mai mulți oameni implicați. Lucrezi pentru ceva, pentru o echipă. Aici, un individ absoarbe informație extrem de diversă. Nu cred că este o idee rea, dar ai nevoie de un mediu extrem de bine controlat pentru ca plusurile să depășească minusurile acestei situații extrem de complexe, care poate degenera. Ultimul lucru pe care ți-l poți permite este să ai un jucător confuz, cu mintea încurcată”, a conchis Annacone.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER