Secretul victoriei Irinei Begu: „În setul doi m-am relaxat și am început să dau drumul la joc, să lovesc, să fiu cea care conduce!”
Irina Begu, aflată pe locul 30 WTA înaintea începerii Australian Open, s-a calificat, luni, în turul al doilea, după ce a învins-o pe sportiva kazahă Yaroslava Șvedova, scor 5-7, 6-3, 6-4. Cu toate că și-a reproșat unele lucruri, Begu s-a declarat fericită pentru că a trecut de primul tur.
„Sunt bucuroasă, mai relaxată un pic. Au fost momente când aș fi vrut să returnez mai bine, să joc mai agresiv. Dar, per total, eu zic că a fost un meci bun. E un pic mai greu începutul de an, am nevoie de meciuri ca să îmi intru în ritm. Mă bucur că am reușit să revin, să îmi dau drumul la joc. Întotdeauna primul meci e cel mai greu și se simțea și din partea mea, și din partea Slavei un pic de tensiune. Suntem prietene, am făcut câteva antrenamente împreună și ne știm jocul. De aceea, la început a fost o tatonare. Am pierdut primul set și am avut șansă la 4-4, am avut 40-15 și am pierdut game-ul acela.
Ar fi fost diferit dacă aș fi câștigat primul set, dar mă bucur că am reușit să câștig în trei seturi. În setul 2 m-am relaxat și am început să dau drumul la joc, să lovesc, să fiu cea care conduce. Aș vrea să nu fie o tradiție, sincer, dar, în același timp, pot să zic că e un lucru pozitiv, pentru că am câștigat multe meciuri în setul decisiv. Am căpătat așa-zisa experiență. Când ajung în setul decisiv, am încredere că pot să câștig, că pot să fiu cea care preia conducerea, cea care dictează întâi jocul”, a declarat Irina Begu, la conferința de presă.
Cât despre temperatura de la Melbourne, Begu a spus: „Mie îmi place căldura, nu m-a deranjat. Într-adevăr, azi mingea a zburat mai mult decât zilele trecute, a fost și vânt. Dar, te adaptezi”.
Irina Begu a avansat în turul al doilea după o partidă de două ore și 22 de minute, scor 5-7, 6-3, 6-4 cu sportiva kazahă Yaroslava Șvedova (39 WTA). Irina se va duela în meciul următor cu Kristyna Pliskova (Cehia, 58 WTA). Sora Karolinei Pliskova a trecut în primul tur de elvețianca Viktorija Golubic, scor 6-3, 2-6, 6-4.
Irina Begu a jucat până acum două partide cu Kristyna Pliskova, tot pe hard, iar românca le-a câștigat ambele: în 2010, în calificările turneului de la Incheon, Coreea de Sud (4-6, 6-1, 6-4), și în 2016, în turul 3 al turneului de la Miami (7-5, 4-6, 6-4).
„Deocamdată, mă gândesc la recuperare, sunt relaxată, încerc să fiu un pic mai degajată. Mâine o să o iau de la capăt, o să vorbesc cu antrenorul și despre tactică și o să pregătim meciul destul de bine”, a mai spus Begu.
România mai are patru sportive în competiția de la Australian Open. Monica Niculescu (32 WTA) și Ana Bogdan (125 WTA) vor evolua în runda inaugurală în noaptea de luni spre marți. Niculescu o va întâlni, de la 02:00, pe rusoaica Anna Blinkova (189 WTA), în timp ce Bogdan va evolua, în jurul orei 03:30, tot împotriva unei rusoaice, Elena Vesnina (18 WTA).
„Trebuie să ne bucurăm că avem foarte multe jucătoare, suntem o țară mică. Suntem respectate pentru că muncim foarte mult. Întotdeauna, la turnee, câte o româncă face un rezultat. Se întâmplă de multe ori să fim întrebate ce strategie avem la federație, în România. Nu există nicio strategie, există foarte multă muncă din partea noastră și sprijin din partea părinților și a staff-ului”, a conchis Begu.
Corespondență de la Mihai VASILIU (Melbourne)