Dezvăluiri din interior! Secundul lui Darren Cahill a explicat despărțirea de Simona Halep: „Au fost lucruri foarte personale!”
Apar noi dezvăluiri despre despărțirea dintre Simona Halep și antrenorul Darren Cahill, după șase ani de colaborare! Antrenorul secund Daniel Dobre a explicat ce a dus la despărțirea dintre cei doi.
Simona Halep se pregătește de o nouă aventură în circuitul de tenis profesionist, după ce românca s-a despărțit de mentorul ei, Darren Cahill! Simona a plecat la Indian Wells cu Adrian Marcu și Daniel Dobre, cei doi colaborând în regim de co-antrenori.
Daniel Dobre, cel care i-a fost multă vreme secund lui Darren Cahill, s-a declarat surprins că relația profesională dintre Simona Halep și australian s-a întrerupt foarte brusc.
Dezvăluiri din interior! Secundul lui Darren Cahill a explicat despărțirea de Simona Halep: „Au fost lucruri foarte personale!”
Daniel Dobre a explicat că ruptura dintre Simona Halep și Darren Cahill s-a produs din cauze foarte serioase: „Au fost lucruri foarte personale. O relație așa bună și frumoasă cum au avut și au ei nu se poate termina. E foarte greu de identificat anumite motive, dar cred că ultimii doi ani, în ceea ce privește cum s-a desfășurat tenisul, cu pandemia, a contribuit la această despărțire amiabilă. Simona a jucat foarte bine ultimele turnee, a fost puțin surprinzător pentru mine, nu m-așteptam (n.r – la despărțirea de Darren Cahill).
Dar mergem înainte, e bine că a revenit Adrian Marcu, cel care o cunoaște foarte bine pe Simona. Nu e ca un început, ci e o regăsire. Darren va lipsi nu doar ca antrenor, ci și ca om, era o persoană care deschidea foarte multe uși, care are o experiență enormă”, a declarat Daniel Dobre, la emisiunea Așii Tenisului de la Digisport. Alături de australianul Darren Cahill, Simona Halep a cucerit primul titlu de Grand Slam al carierei, la Roland Garros 2018, și a ocupat prima poziție a ierarhiei tenisului feminin, în anii 2017 și 2018.