Șeful Agenției Anti-Doping din Polonia dă de pământ cu ITIA în cazul Simona Halep: „Timp de trei sau patru luni nu a făcut nimic în privința asta!” Noi dezvăluiri despre pașaportul biologic al româncei
Michal Rynkowski, directorul Agenției Poloneze Anti-Doping (POLADA), este uimit de faptul că Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) a amânat pentru a treia oară procesul Simonei Halep.
Michal Rynkowski, omul care conduce POLADA, organismul anti-doping din țara liderului mondial Iga Swiatek, a comentat situația Simonei Halep. Procesul lui Halep a suferit o nouă amânare, după ce ITIA i-a adus o acuzație separată, astfel că românca nu a primit o decizie în decurs de opt luni.
Șeful Agenției Anti-Doping din Polonia dă de pământ cu ITIA în cazul Simona Halep: „Timp de trei sau patru luni nu a făcut nimic în privința asta!” Noi dezvăluiri despre pașaportul biologic al româncei
Audierea Simonei Halep trebuia să aibă loc în luna februarie, dar a fost amânată pentu martie, apoi pentru 29 mai. Acum, ITIA a decalat procesul a treia oară, iar șeful POLADA a criticat Agenția de integritate, care „nu ar fi făcut nimic” câteva luni bune:
„Sincer să fiu, durează destul de mult. Și am fost, de asemenea, surprins de asta! Substanța a fost depistată și jucătoarea a fost suspendată în octombrie, așa că era de așteptat ca acestui caz să i se dea un curs mai concret, dar timp de trei-patru luni nu am auzit să se întâmple nimic”, a spus Michal Rynkowski, șeful Agenției Poloneze Anti-Doping, într-un interviu pentru Sport.pl.
Rynkowsky a vorbit și despre a doua acuzație care i se aduce Simonei Halep – nereguli în pașaportul biologic: „Acum au apărut informații despre nereguli în pașaportul biologic al lui Halep. Și pentru a face o asemenea acuzație, trebuie să fii absolut sigur, așa că trebuie să aduni o mulțime de opinii ale experților. Numai cu ei poți suspecta o astfel de încălcare a regulilor anti-doping”, este opinia de expert a directorului POLADA în cazul Simona Halep.
Michal Rynkowski și-a schimbat poziția în cazul Simona Halep
Michal Rynkowski și-a schimbat oarecum poziția față de Simona Halep, ținând cont că polonezul a afirmat anul trecut că se îndoiește că Halep a luat în mod accidental Roxadustat, substanța pentru care a fost testată pozitiv.
„Nu a luat aspirină sau vitamina C! Utilizarea accidentală, în contextul consumului unui produs contaminat cu această substanță, ar fi, prin urmare, puțin probabilă”, spunea acesta atunci când Halep a fost depistată pozitiv la US Open 2022.
Rynkowski a adăugat că roxadustat este o substanță mai puțin cunoscută, care nu este utilizată pe scară largă, fapt care îngreunează și mai mult situația lui Halep! Directorul POLADA a afirmat că Simonei îi este aproape imposibil să dovedească faptul că substanța a intrat în organismul ei prin mâncare sau prin altă metodă accidentală: „Avem de-a face cu o substanță care nu este utilizată pe scară largă și numărul de articole științifice despre ea este, de asemenea, limitat. Nicio variantă nu poate fi exclusă, dar contaminarea este puțin probabilă”.