Caroline Garcia (25 de ani, 19 WTA), cea mai bună jucătoare a Franței și factorul decisiv în victoria cu Cehia, nu e sigură că va partidipa la semifinala cu România, programată în Hexagon, între 21 și 22 aprilie 2019.
Lucrurile în echipa de Fed Cup a Franței continuă să funcționeze într-o stare vizibilă de tensiune, în ciuda victoriei din „sfertul” cu Belgia. Caroline Garcia s-a întors la echipă la insistențele lui Julien Bennetea, Kristina Mladenovic s-a supărat, iar racheta numărul unu a francezilor nu a trecut, încă, peste conflictul care a făcut-o să refuze convocările timp de doi ani: „Doi ani nu înseamnă atât de mult în cariera unei jucătoare. Mereu am spus că vreau să mă întorc. Am revenit pentru întâlnirea cu Belgia, m-am bucurat când Julien Beneteau m-a convocat și am reușit să aduc două puncte pentru echipă.
Nu știu ce se va întâmpla peste câteva luni, dacă voi fi prezentă la întâlnirea cea contra României. Vom vedea acum se desfășoară lucrurile”, a declarat Caroline Garcia, într-o conferință de presă.
În afara lui Caroline Garcia, Franța le mai are în top 100 WTA pe Alize Cornet (locul 51), Pauline Parmentier (55) și Kristina Mladenovic (64).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER