Maria Șarapova a câștigat, luni dimineață, derby-ul primului tur de la Shenzhen, un duel între două foste jucătoare de Top 10. Rusoaica s-a impus în fața elvețiencei Timea Bacsinszky (191 WTA, revenită după o operație la mâna dreaptă), în minimum de seturi, 6-2, 7-6(3).
Aflată pe poziția 29 în lume în acest moment, Șarapova a impresionat cu nivelul jocului, în condițiile în care nu mai evoluase din septembrie, de la US Open. Chiar dacă rusoaica nu a reușit să apere niciuna dintre cele patru mingi de break avute de Bacsinszky, serviciul Mariei a rezistat, totuși, în cele mai importante momente, la fel ca și mentalul. Șarapova a răspuns în primul set, după pierderea primelor două game-uri, cu o serie de șase game-uri consecutive, iar apoi, în manșa a doua a reușit să își apere lansarea în ambele ocazii în care a servit pentru a rămâne în set, pentru ca mai apoi să evite și decisivul, cu joc eficient.
Șarapova, favorită 5 pe tablou, a închis partida cu 23 de lovituri câștigătoare, de aproape cinci ori mai multe decât a reușit Timea. În optimi, „Masha” va juca împotriva unei tinere speranțe a tenisului din China, Wang Xinyu, în vârstă de doar 17 ani. Jumătate dintre capii de serie de la Shenzhen au părăsit competiția încă din primul tur: Caroline Garcia (#2), Qiang Wang (#3), Saisai Zheng (#6) și Shuai Zhang (#7), Aryna Sabalenka, principala favorită, fiind și ea în dificultate în fața nemțoaicei Tatjana Maria.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER