Serena Williams (36 de ani, 27 WTA) a fost eliminată în turul al doilea al turneului de la Cincinnati, marți noapte, de către cehoaica Petra Kvitova (28 de ani, 6 WTA), scor 3-6, 6-2, 6-3, și va ataca US Open cu un singur meci câșțigat în sezonul de hard nord-american.
Foarte convingătoare în victoria din prima rundă, 6-1, 6-2 cu Daria Gavrilova, marea campioană americană nu a mai găsit același ritm și contra unei adversare, Petra Kvitova, aflată într-o zi foarte bună. Fost lider mondial, cehoaica a făcut două break-uri în primul set și l-a câștigat, 6-3, după doar 34 de minute. Băgată în corzi de loviturile foarte puternice ale adversarei, Serena și-a revenit în manșa a doua, a aplicat același tratamet, set câștigat cu dublu break, și, după 3-6 și 6-2 s-a intrat în decisiv. Acolo, sora mai mică a familiei Williams a început cu break, dar Kvitova a răspuns imediat și, la 3-2, a rupt echilibrtul definitiv: break urmat de două game-uri de serviciu și meci închis la finalul a fix două ore de joc, scor 6-3, 2-6, 6-3.
A fost doar a doua victorie obținută de cehoaică în cele șapte meciuri directe cu Serena, a cărei perioadă proastă de după Wimbledon, începută cu cea mai usturătoare înfrângere a carierei, continuă. Dacă Kvitova se pregătește pentru un meci cu Kristina Mladenovic (Franța, 57 WTA) în turul al treilea, Serenei nu-i rămâne decât să se prezinte la US Open cu un singur meci câștigat în US Open Series, cu Daria Gavrilova.
Pliskova a rupt blestemul
Înainte ca Serena să-și facă bagajele și să plece spre casă, lumea tenisului feminin a fost martoră la stoparea uneia dintre cele mai greu de înțeles dominări. Marți, Karolina Pliskova (Cehia, 6 WTA) a reușit, în sfârșit, să o învingă pe poloneza Agnieszka Radwanska (30 de ani, 38 WTA). Cehoaica a profitat de suprafața rapidă de la Cincinnati, și-a pus în valoare seriviciul excepțional, iar detaliul a ajutat-o să câștige clar, scor 6-3, 6-3.
Pentru Pliskova, victoria are o însemnătate aparte deoarece a venit după șase ani, șapte meciuri și 14 seturi pierdute consecutiv în fața adversarei. Indiferent că a jucat pe zgură, iarbă, ciment sau în sală, Pliskova fusese de fiecare dată învinsă de manieră clară de Aga, începând cu 2012, și nu reușise, în 14 seturi, decât să împingă o manșă în tiebreak, în 2016, pe zgura de la Stuttgart.
Semifinalistă în 2017, Pliskova va juca în turul al treilea cu bielorusa Arina Sabalenka (20 de ani, 34 WTA), cea care a oferit o mare surpriză în primul tur, când a eliminat-o, 4-6, 6-3, 6-4 pe britanica Johanna Konta.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER