Serena Williams a slăbit enorm, dar fanii o acuză că transformarea ei fizică se datorează unui medicament care „taie” pofta de mâncare, nu unei diete sănătoase

SURSA FOTO: instagram.com/serenawilliams/
Vezi galeria foto - 6 poze

Ajunsă la vârsta de 43 de ani și retrasă din circuitul profesionist de tenis feminin deja de mai bine de doi ani, Serena Williams continuă să fie victima unor comentarii răutăcioase care au legătură cu greutatea ei.

Dacă pe vremea când activa în WTA era contestată de anumite voci pentru că ar fi avut kilograme în plus, acum a ajuns să fie suspectată că ar fi slăbit prea mult cu ajutorul unui medicament controversat.

Scandal pe Instagram, între internauții care o urmăresc pe Serena Williams. Aspectul fizic al americancei a stârnit controversa

Serena Williams a jucat ultimul meci în circuitul WTA în septembrie 2022, cu ocazia turneului de Grand Slam US Open. Americanca a pierdut atunci în trei seturi cu australianca Tomljanovic, scor 5-7, 7-6(4), 1-6 în turul 3.

Anii au trecut și, în ciuda faptului că nu a mai practicat sportul la un nivel profesionist, Serena pare că traversează cea mai bună formă fizică. Iar de acest lucru s-a mândrit inclusiv americanca, recent, prin intermediul unei postări pe care a realizat-o pe pagina ei de Instagram.

Pe scurt, Serena a îmbrăcat una dintre rochiile ei preferate, pe care nu o mai purtase de extrem de mult timp, deoarece nu o încăpea. Însă, în a doua jumătate a anului 2024, articolul vestimentar a ajuns chiar să îi fie mare, după cum a dezvăluit Serena:

Hey ya, deci nu puteam să îmbrac această rochie sub nicio formă! Fizic nu puteam să o închid! Deci efectiv nu puteam să o închid, venea doar până aici. Așa că fizic nu puteam să o închid. Dar acum nu, nu doar că pot să o închid, ci aproape că… este prea mare. Deci (n.r – râde) sunt foarte încântată. M-am antrenat foarte mult. Am alergat, 5.000 de metri, apoi 10.000 de metri, apoi aproape că am făcut un semimaraton. Deci, a dat roade! Și chiar îmi place rochia asta”, spunea Serena.

Mai apoi, printr-o altă reacție, Serena Williams a transmis că nu este obsedată de greutatea ei și că în prezent nici măcar nu se mai cânterește.

Totuși, o nouă postare pe care a realizat-o pe Instagram a stârnit o controversă în rândul internauților. Aflată în avionul ei privat, în timpul unui zbor, Serena a fost fotografiată mâncând un sandviș. Însă, din nou, ce a surprins a fost silueta ei, care e foarte suplă în prezent.

Așadar, o mulțime de internauți au început să o acuze de ideea că ar fi apelat la Ozempic, un medicament celebru, foarte controversat, care e folosit pentru anihilarea poftei de mâncare:

Cum vine asta, acum că s-a retras arată într-o formă mai bună decât atunci când juca? Poate cineva să spună Ozempic?”, a scris, ironic, un internaut, citat de AOL.com.

A intervenit „armata” de susținători

Serena a continuat să primească o mulțime de acuzații, iar un alt internaut a transmis că o suspectează pentru consum de Mounjaro, o altă substanță controversată care ajută la pierderea în greutate.

Însă, în secțiunea de comentarii și-a făcut apariția și „armata” de susținători de care beneficiază americanca.

Este ridicol! Se numește antrenament! Mai bine încercați și voi. Pe Serena o poți vedea alergând tot timpul”, a scris un internaut.

Un altul a amintit de intenția Serenei de a participa la un maraton:

După ce a născut-o pe a doua ei fată, Serena a decis să slăbească și să poată îmbrăca hainele mai vechi pe care le are. Și cred că se pregătește să ia parte la un maraton”, a scris un alt urmăritor.

Publicat: 14 12. 2024, 12:23