Serena Williams e disperată după atenție și s-a pozat într-o rochie foarte scurtă și transparentă, chiar înaintea primului meci pe care Simona Halep îl va disputa, după ce TAS i-a micșorat suspendarea de 4 ani, la 9 luni, pedeapsă deja ispășită de sportiva din Constanța.
Amricanca s-a retras din tenis în 2022 la US Open, ultimul turneu la care Simona Halep a participat, iar de atunci fostul Serena Williams s-a focusat asupra familiei. În luna august a anului trecut, câștigătoarea a 23 de Grand Slam-uri a dat naștere celei de-al doilea copil, pe care a numit-o Adira River.
Rivala Simonei Halep s-a recuperat rapid după nașterea fetiței, iar în ultima perioada aceasta a participat la diverse evenimente, în care a inspirat mai multe mame, pentru a se redescoperi.
Luni, 18 martie, multipla câștigătoare de Grand Slam a postat o poza pe rețelele de socializare, în care era îmbrăcată într-o rochie albă din dantelă, având și o pereche de cizme negre, până la nivelul genunchilor. Sportiva a scris în descrierea fotografiei: „Arata-te. Crede în tine. Dă-ți har. Să aveți o săptămână excelentă”, a scris Serena Williams în postarea de pe Instagram.
Serena Williams este una dintre cele mai elegante jucătoare de tenis. Sportiva din Statele Unite a fost a primit premiul pentru „Fashion Icon” la CFDA, anul trecut la New York.
În toată perioada în care Simona Halep s-a luptat cu suspendarea primită de la ITIA, au fost persoane care au încurajat-o, dar și persoane care au criticat-o pe sportiva noastră. Serena Williams se află printre cei care nu au susținut-o pe Simona Halep, iar atunci când sportiva din Statele Unite a aflat cât de mare este suspendarea primită de către Simona Halep, din partea celor de la ITIA, a postat pe pagina sa de X mesajul: „8 este o cifră mai bună”. Multipla câștigătoare de Grand Slam a făcut aluzie la numărul de trofee pe care le-ar fi avut pe iarba de la Wimbledon, dacă nu ar fi fost învinsă de Simona Halep în mai puțin de o oră.
După ce TAS i-a micșorat suspendarea, românca i-a dat replica rivalei, în primul interviu acordat de la victoria în instanță. Simona Halep consideră că Serena Williams este un nume prea mare în tenisul mondial, dar și în societate, pentru a fi protagonista unor asemenea reacții.
„Cred că a fost o frustrare personală că nu a reușit să câștige atunci. Fiecare scrie și spune ce simte. Nu o judec, dar consider că este mult prea mare pentru acea postare!”,, a declarat Simona Halep la Antena 3.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER