Jucătoarea americană Serena Williams a declarat, vineri seară, că italianca Roberta Vinci a jucat incredibil în meciul câștigat cu scorul de 2-6, 6-4, 6-4, din semifinalele US Open, ultimul Grand Slam al anului.
„Nu vreau să vorbesc despre înfrângerea mea. Dacă aveți alte întrebări sunt pregătită să vă răspund. Cred că ea a jucat cel mai bun teni din carieră. Are 33 de ani și este minunat că poate juca atât de bine. Cred că poate inspira alte jucătoare. A jucat incredibil”, a declarat Serena Williams.
Jucătoarele italiene Roberta Vinci, locul 43 WTA, și Flavia Pennetta, locul 26 WTA, au produs surpriza anului în tenisul feminin, învingându-le pe sportivele clasate cel mai bine în ierarhia WTA, Serena Williams, locul 1, respectiv Simona Halep, locul 2, în semifinalele US Open.
Într-o atmosferă ostilă pe arena Arthur Ashe, Vinci a învins-o pe Williams, cu scorul 2-6, 6-4, 6-4, după un meci care a durat puțin peste două ore. Înaintea acestei întâlniri, Flavia Pennetta, 33 de ani, locul 26 WTA, a trecut, tot vineri, în semifinale, cu scorul de 6-1, 6-3, de Simona Halep, 23 de ani, locul 2 WTA, în 59 de minute.
Serena Williams, în vârstă de 33 de ani, era aproape de a reuși Marele Șlem, câștigarea tuturor celor patru turnee de Grand Slam într-un an, o performanță ce ar fi fost o premieră după germana Steffi Graf, în 1988. În cazul unui succes la Flusing Meadows, Serena Williams și-ar fi trecut în palmares al 22-lea Grand Slam și ar fi fost un record egalat în Era Open, performanță ce a mai fost înregistrată tot de Steffi Graf.
Astfel, ultimul act al US Open va fi, sâmbătă, o afacere italiană, ambele finaliste fiind la prima prezență în această fază a unui Grand Slam.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER