Serena Williams, în pericol să abandoneze înainte de finala de la Roland Garros? „N-am putut să mă mișc. Am nevoie de timp și nu am așa ceva la dispoziție”

Serena Williams, în pericol să abandoneze înainte de finala de la Roland Garros?
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, liderul ierarhiei mondiale, e în pericol să abandoneze înainte de ultimul act de la Rolad Garros. Sportiva din SUA se simte groaznic și aproape sigur nu va putea evolua la potențialul obișnuit.

Cine a văzut primul set și jumătate din semifinala câștigată de sportiva de culoare cu Timea Bacsinszky ar fi spus că meciul are un deznodământ previzibil și o răsturnare de scor ar fi fost aproape imposibilă. Serena abia s-a mișcat pe teren și a rămas țintuită la lovituri care nu se apropiau de liniile terenului, semn că meciurile de trei seturi jucate până atunci și-au spus cuvântul. Liderul mondial a găsit totuși resurse nebănuite nu doar să termine partida, dar și să întoarcă scorul. Dar prețul a fost unul enorm, acum aflându-se într-o situația grea din punct de vedere fizic.

Astăzi, Serena a recunoscut că se află într-o situație ingrată și mulți s-au grăbit chiar să speculeze că, dacă în următoarele ore situația nu se va îndrepta, am putea să asistăm la un forfait.

Am început să nu mă simt bine prin turul al treilea sau al patrulea și m-am simțit foarte rău în semifinale, cu Timea Bacsinszky. Nu sunt sigură cum am putut să joc acel meci și când s-a terminat, aproape m-am prăbușit. Nu puteam să mă mișc. M-a consultat pe loc doctorul turneului și m-am odihnit imediat după ce am ajuns acasă, fiindcă e vorba doar de odihnă și hidratare. Nu e mare lucru de făcut, în rest. Mi-a fost foarte frig și încerc să transpir mult. Mă va vedea un doctor și vom vedea dacă poate ajuta, dar nu cred că se poate face ceva. Am nevoie de timp și e clar că nu am foarte mult la dispoziție„, a explicat liderul tenisului feminin, într-o conferință de presă.

  • Williams, în vârstă de 33 de ani, are în palmares 19 titluri de Grand Slam, dintre care două la Roland Garros, în 2002 și 2013.
  • Serena Williams și Lucie Safarova (28 de ani), aflată în premieră într-o finală de Grand Slam, s-au întâlnit de opt ori în carieră, de fiecare dată impunându-se americanca.
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tragedie la Visuri la cheie, de la PRO TV! Ilina Pârvu, mamă a 6 copilași, a murit la doar 35 de ani 😢
Tragedie la Visuri la cheie, de la PRO TV! Ilina Pârvu, mamă a 6 copilași, a murit la doar 35…
”De ce nu pleci la FCSB?”. Mamadou Thiam n-a stat pe gânduri
”De ce nu pleci la FCSB?”. Mamadou Thiam n-a stat pe gânduri
Doliu în lumea televiziunii din România! A murit cunoscutul astrolog Ingrid Baciu. Vestea i-a cutremurat pe cei care o cunoșteau: „Mult prea devreme a plecat dintre noi”
Doliu în lumea televiziunii din România! A murit cunoscutul astrolog Ingrid Baciu. Vestea i-a cutremurat pe cei care o cunoșteau:…
În pragul colapsului: jucători fără salarii de 9 luni la un club din România! „Sunt probleme”
În pragul colapsului: jucători fără salarii de 9 luni la un club din România! „Sunt probleme”
FC Botoşani are un nou antrenor! Şoc în Superligă
FC Botoşani are un nou antrenor! Şoc în Superligă
OUT! Nu mai vine în cantonamentul FCSB. Negociază cu o altă echipă | EXCLUSIV
OUT! Nu mai vine în cantonamentul FCSB. Negociază cu o altă echipă | EXCLUSIV
Cum arată ACUM Alina Vidican, femeia părăsită de Borcea pentru Pelinel! Operațiile estetice au transformat-o total
Cum arată ACUM Alina Vidican, femeia părăsită de Borcea pentru Pelinel! Operațiile estetice au transformat-o total
Motivul incredibil pentru care părinții lui Jador au lipsit de la nunta fiului cu Oana Ciocan. Puțini oameni s-ar fi gândit la asta!
Motivul incredibil pentru care părinții lui Jador au lipsit de la nunta fiului cu Oana Ciocan. Puțini oameni s-ar fi…
BANCUL ZILEI. Bulă şi Ştrulă au băut mult de Revelion: Ai vrut să-mi vinzi ceasul de la Universitate!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Ştrulă au băut mult de Revelion: Ai vrut să-mi vinzi ceasul de la Universitate!
Zona de lux din Bucureşti traversată de o stradă de pământ. De ce nu poate fi asfaltată
Zona de lux din Bucureşti traversată de o stradă de pământ. De ce nu poate fi asfaltată
SECRETUL din bucătărie: Sunt cartofii verzi buni de mâncat?
SECRETUL din bucătărie: Sunt cartofii verzi buni de mâncat?
Milionarul care s-a căsătorit cu nepoata fostei sale soţii a fost făcut praf: Nunta lui Iuda
Milionarul care s-a căsătorit cu nepoata fostei sale soţii a fost făcut praf: Nunta lui Iuda
BREAKING! Cunoscutul bărbat de la noi A PARALIZAT! Trece prin momente cumplite: 5000 euro pe zi tratamentul
BREAKING! Cunoscutul bărbat de la noi A PARALIZAT! Trece prin momente cumplite: 5000 euro pe zi tratamentul
UE a dat ordin. România e obligată să aplice. Se inscripționează neapărat de la 1 ianuarie
UE a dat ordin. România e obligată să aplice. Se inscripționează neapărat de la 1 ianuarie
Bărbat înjunghiat după ce a dat „like” pe TikTok unei femei măritate! Soțul și-a ieșit din minți când a văzut totul pe contul parteneri sale
Bărbat înjunghiat după ce a dat „like” pe TikTok unei femei măritate! Soțul și-a ieșit din minți când a văzut…
Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început de la o ciorbă'
Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început de la o ciorbă'
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Serie A: Roma lui Ranieri câştigă derby-ul cu Lazio cu 2-0
Serie A: Roma lui Ranieri câştigă derby-ul cu Lazio cu 2-0
2025: Ce sancțiuni riscă șoferii care circulă prea încet? Cum se aplică legea rutieră în aceste situații
2025: Ce sancțiuni riscă șoferii care circulă prea încet? Cum se aplică legea rutieră în aceste situații
Iustina și Cornel Luchian de la Insula Iubirii, clipe de coșmar în mijlocul nopții. Au plecat pe jos, prin pădure, să caute ajutor
Iustina și Cornel Luchian de la Insula Iubirii, clipe de coșmar în mijlocul nopții. Au plecat pe jos, prin pădure,…
×