:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2020%2F09%2Fserena-williams-us-open.jpg)
Serena Williams (SUA, 8 WTA) a pierdut fără drept de apel la debutul în turneul WTA 1.000 de la Roma, scor 6-7(6), 5-7 în turul 2 cu Nadia Podoroska (Argentina, 44 WTA). Tot miercuri au mai cedat, la Foro Italico, Naomi Osaka (Japonia, 2 WTA) și Petra Kvitova (Cehia, 10 WTA).
Serena Williams a început cu stângul sezonul de zgură, marea campioană americană pierzând la debutul în turneul WTA 1.000 de la Roma. Nadia Podoroska a jucat cu multă ambiție în fața deținătoarei a 23 de titluri de Grand Slam, producând a treia mare surpriză a zilei.
Naomi Osaka, a doua favorită de la Roma, a pierdut de asemenea în turul secund, 6-7(2), 2-6 cu Jessica Pegula (SUA, 31 WTA), în timp ce Petra Kvitova, cap de serie 11 la Foro Italico, a fost învinsă de Vera Zvonareva (Rusia, 113 WTA), scor 4-6, 6-3, 4-6.
Meciul cu numărul 1.000 din cariera Serenei Williams, a 8-a favorită de la Roma, nu s-a încheiat bine pentru campioana americană! Nadia Podoroska a învins-o pe aceasta în două seturi, ambele muncite, meciul întinzându-se pe durata a două ore.
Serena a jucat agresiv și a reușit 8 ași, însă Nadia s-a apărat extraordinar! Argentinianca a realizat patru break-uri, cu unul mai mult decât Serena Williams, scor final 6-7(6), 5-7. A fost al treilea succes din cariera Nadiei în fața unei jucătoare din Top 10 WTA.
Favoritele cad pe capete la Roma, iar acest lucru o avantajează pe Simona Halep! Toate cele trei favorite eliminate miercuri se aflau pe jumătatea de tablou a româncei!
Halep se putea întâlni cu Petra Kvitova în sferturi, iar cu Serena Williams și Naomi Osaka în penultimul act. Halep este campioana en-titre a competiției, având statut de cap de serie numărul 3.