Serena Williams, retragere șoc de la Wimbledon! Americanca s-a prăbușit și a început să plângă. Cum au reacționat spectatorii | FOTO
Serena Williams a spus adio Grand Slam-ului de la Wimbledon! Ajunsă la 39 de ani, americanca a acuzat o accidentare în timpul meciului cu Aliaksandra Sasnovich.
La scorul de 3-3, în primul set, Serena a acuzat dureri la genunchi și a început să plângă, conștientă că nu mai poate continua.
Astfel, tabloul feminin a rămas fără încă un nume mare, după ce Simona Halep s-a retras de la Wimbledon. Situația a devenit dezastruoasă în clasamentul live, Simona fiind devansată de cinci rivale după meciurile din primul tur la Wimbledon! Iar Halep riscă să părăsească Top 10 WTA după mai bine de 7 ani, la finalul competiției de la All England Club.
Serena Williams, în lacrimi după ce a abandonat la Wimbledon
La Wimbledon, Serena Williams a fost nevoită doar pentru a doua oară în carieră să spună adio unui Grand Slam, în timpul unui meci.
„Îmi pare atât de rău pentru Serena. Este o mare campioană. Lucrurile acestea se întâmplă uneori în tenis, dar sper să își revină cât mai curând”, a spus Sasnovich, după retragerea Serenei.
În turul următor, Aliaskandra Sasnovich (Belarus, 100 WTA) va juca împotriva învingătoarei partidei dintre Bernarda Pera (SUA, 74 WTA) și Nao Hibino (Japonia, 85 WTA).
Aplaudată de spectatorii, Serena a început să plângă după accidentare pe care a suferit-o, iar apoi a ieșit tristă de pe teren, fiind aplaudată de spectatori. Ar putea fi ultimul Grand Slam pentru jucătoarea care a decis înainte de Wimbledon să nu participe la Jocurile Olimpice.
Campioană de 7 ori la Wimbledon, Serena a pierdut finala din 2019 după ce a fost învinsă de Simona Halep.