Serena Williams și viața „upside-down”. Mărturisirea care se poate întoarce împotriva ei: americanca este ‘super-woman’ de când a devenit mamă, dar Halep & Co au o breșă de atac

Serena Williams (36 ani) este de nerecunoscut de când a devenit mamă. O spune chiar americanca, într-o postare haioasă pe contul oficial de Twitter: „sută la sută sunt o persoană matinală acum. Sunt în pat la ora 18:00, cina o iau la 15:00, prânzul la 10:00, iar micul dejun – seara dinainte„.

O veche vorbă de duh spune că „cine se scoală de dimineață, departe ajunge”. De aceea, jucătoarea cu cele mai multe titluri de Mare Șlem în palmares sună din ce în ce mai amenințătoare pentru rivalele ei, acum, când ritmul său de viață s-a dat peste cap. În biografia sa, „Pe linie”, americanca povestea că ar prefera de fiecare dată să lenevească până târziu în pat, însă că cel mai bun sentiment îl are atunci când răsăritul o prinde pe terenul de tenis, la un antrenament care îi dă un uriaș avantaj psihologic în fața tuturor adversarelor, pentru că, spune Serena, ea deja a terminat o ședință de pregătire, în timp ce fetele celelalte încă dormeau.  Rivalele din circuit sunt puse în gardă, dar au și un licăr de speranță: meciurile din sesiunile de seară s-ar putea să o încurce rău pe Serena Williams la revenirea în circuit.

 

Publicat: 26 11. 2017, 14:25
Actualizat: 26 11. 2017, 14:26