Serena Williams, taxată dur pentru retragerea temporară din tenis. WTA îi pregătește o sancțiune extremă
Serena Williams a anunțat că nu va participa la China Open (4-11 octombrie) și Turneul Campioanelor (25 octombrie – 1 noiembrie), iar decizia ei nu a fost pe placul oficialilor Asociației Tenisului Feminin (WTA). Pauza pe care liderul mondial a luat-o până la finalul sezonului, din cauza lipsei de motivație, nu va rămâne nepedepsită. Jurnaliștii italieni de la site-ul Punto de Break susțin că surse din cadrul WTA au dezvăluit faptul că Serena va primi o amendă record în valoare de 150.000 de dolari.
La amendă se poate adăuga și o suspendare
Aceștia consideră că americanca nu are niciun pretext care să-i scuze retragerea de la ultimul mare turneu al anului. Primele opt jucătoare ale lumii au obligația de a juca la Singapore, absența nemotivată fiind sancționată aspru de regulament: 125.000 de dolari pentru retragerea din competiție, la care se adaugă 25.000 de dolari pentru absența de la festivitatea de deschidere. Williams, care era campioană en titre (6-3, 6-0 în finală cu Simona Halep), avea și obligația de a participa la evenimentele organizate de sponsorii turneului. Sursa citată mai adaugă că Serena ar putea fi suspendată pentru o perioadă de două săptămâni, la începutul anului 2016 (turneele de la Brisbane și Sydney).
În comunicatul pe care Serena Williams l-a transmis săptămâna trecută, americanca spune că starea emoțională o împiedică să mai joace tenis pentru moment. Deținătoarea a 21 de titluri de Grand Slam nu precizează însă nimic despre o accidentare care să o scutească de plata amenzii, stratagemă la care recurg multe jucătoare din WTA: „Vreau să pot juca la cel mai înalt nivel al meu cât mai mult posibil. Este o decizie dificilă pentru mine, dar am luat-o din dragoste pentru tenis. Anul acesta a fost plin de bucurie, dar și de decepții. Am evoluat accidentată mare parte din timp, când nu era cotul meu, era genunchiul meu și, după un anumit meci de la Flushing Meadows, inima mea”, a spus Williams într-un comunicat.
Micky Lawler, noul președinte al WTA, a dezaprobat public decizia Serenei: „Sănătatea fizică ar trebui să fie o prioritate pentru Serena, nu alte lucruri. Accidentările devin tot mai frecvente în lumea sportului, ceea ce ne dă de gândit”. Simona Halep (2 WTA) și Maria Șarapova (3 WTA) nu sunt nici ele sigure de prezența la Turneul Campioanelor, ambele acuzând accidentări în această perioadă, la tendonul lui Ahile, respectiv mână.