Serena Williams, victorie în thriller. Sportiva din SUA a salvat trei mingi de meci, înainte să treacă de Azarenka
Jucătoarea americană Serena Williams, liderul clasamentului WTA, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de categorie Premier Mandatory de la Madrid, după ce a salvat trei mingi de meci în întâlnirea cu Victoria Azarenka din Belarus, fostă ocupantă a locului 1 mondial.
Williams a învins-o, în optimile de finală, cu scorul de 7-6 (5), 3-6, 7-6 (1), după două ore și 44 de minute, pe Azarenka, clasată acum poziția 31 în ierarhia WTA.
Sportiva din Belarus a condus cu 40-0 și 6-5 în decisiv, dar nu a mai reușit să obțină decât un punct până la finalul meciului. De asemenea, în primul set Azarenka a avut 5-1 în tie-break, dar Williams a revenit și s-a impus cu 7-5.
Scorul întâlnirilor directe dintre cele două jucătoare a devenit acum 15-3 în favoarea americancei.
În sferturile de finală, Serena Williams o va întâlni pe învingătoarea partidei dintre Carla Suarez Navarro (Spania), a zecea favorită a competiției și locul 12 WTA, și Ana Ivanovici (Serbia), cap de serie numărul 7 și poziția a șaptea în clasamentul mondial.