Alexander Zverev, cunoscut drept ‘Sascha’ în vestiarele turneelor, pe forumurile fanilor și în fișele comentatorilor tv, este surpriza plăcută a circuitului ATP pe 2017: dublându-și practic numărul de victorii obținute în carieră (a câștigat 54 de meciuri în acest an, în timp ce în ceilalți patru ani de prezență printre profesioniști se impusese de 62 de ori), germanul a strălucit și s-a calificat la Turneul Campionilor, deși toți îl așteptau doar la turneul celor mai buni tineri jucători – NEXT Gen Finals.
Zverev a produs zarvă mare în circuit. Este jucătorul care a adus viitorul în prezent, cel mai tânăr câștigător de turneu Masters 1000 de la Djokovic încoace (2007). Este primul tenismen născut după ’90 care ia un titlu important în tenisul masculin iar lista recordurilor sale de precocitate nu este scurtă. Nici absolută, dar măcar ‘primul în decadă’ este fără dubii. Cu un fizic impozant, care aparține clar noii generații, care a împins ruleta dincolo de 1,95 m, punând în umbră idealul de 1,85 al generațiilor Federer-Nadal, Zverev practică un joc agresiv, bazat pe forță. Este totuși un stil agresiv de pe linia de fund a terenului, diferit de agresivul-extrem al fratelui mai mare, Mischa.
Zverev a reușit două parcursuri fantastice în circuitul Masters 1000, câștigând două titluri cu victorii la ‘granzi’ – Djokovic și Federer – la Roma și Montreal. Pe sârb, un excelent jucător de retur, Sascha l-a anesteziat: este doar al doilea tenismen după Roger Federer care, într-o finală ATP, îl bate pe ‘Nole’, fără ca sârbul să fi avut vreo oportunitate de break. Iar Djokovic avea la ora meciului 95 de finale în CV.
Marea problemă a lui Zverev a fost gestionarea așteptărilor și disiparea presiunii. Mereu pus sub lumina reflectoarelor după ‘aventura romană’, Sascha a capotat la Roland Garros, apoi la US Open – după succesul de la Rogers Cup. În aceste două turnee de Mare Șlem, laolaltă, a câștigat un singur meci. Iar cel mai bun rezultat pe 2017 din sportul alb în cele patru mari turnee rămâne optimea de la Wimbledon. Din acest punct de vedere, Zverev are cele mai slabe rezultate în Grand Slam-uri pe 2017, dintre protagoniștii de la Turneul Campionilor, alături de Jack Sock.
1. Arc peste timp
La 31 de ani distanță, răsfoind ghidul anual pentru circuitul ATP, ochii îți cad pe fila cu numele „Alexander Zverev”. În 1986, Alexander Zverev era sportiv al URSS-ului. Născut în 1960, în orașul Jocurilor Olimpice de iarnă din 2014 – Sochi, Alexander Zverev nu se lăuda cu un palmares chiar grozav, dar chiar și așa, sub culorile țării sale a fost om de bază în echipa de Cupa Davis a URSS-ului și a câștigat două medalii de aur la Universiada de vară – la simplu și dublu (1985). Seniorul Alexander Zverev a luat startul doar de trei ori în turneele de Mare Șlem, însă el le-a fost antrenor băieților săi, iar impactul său asupra carierei celor doi a fost uriaș. Irina, soția sa, este și ea o fostă jucătoare de tenis.
În 2017, Alexander Zverev jr și-a depășit de mult timp tatăl. Recunoaște însă că îi datorează multe părintelui său.
„Toți acești ani, a călătorit de-a lungul și de-a latul Pământului, sprijinindu-ne zi de zi, învățându-ne să fim jucători de tenis și bărbați. A făcut doi jucători de Top 25 din nimic, iar unul dintre ei este Top 4 deja. Este cel mai bun antrenor din lume„, scria Mischa Zverev pe contul de Instagram în urmă cu mai puțin de o lună despre Alexander Zverev Sr.
2. Germania, țara adoptivă
Familia Zverev s-a stabilit în Germania în 1991. Sascha s-a născut în Germania, însă fratele său mai mare, Mischa, este născut în Rusia. „Eu mă simt sută la sută german, acum„, spune Sascha.
3. Reverul, sută la sută ‘de la mama’
Deși tatăl i-a fost antrenor cea mai mare parte a timpului, Sascha Zverev spune că reverul este ‘construit’ de mama sa. „Când eram mic, mama mă ghida cel mai mult. Cred că am o tehnică destul de curată – iar de asta s-a ocupat mama mea de la vârste fragede. Reverul meu, sută la sută, i-l datorez ei. Amândoi părinții mei sunt foarte calmi însă„.
4. N-a dormit o noapte înaintea debutului în circuit
Sascha Zverev a povestit că, înaintea debutului în circuit, din 2013, de la Hamburg, nu a putut dormi o noapte întreagă de emoție. A câștigat doar cinci game-uri în fața spaniolului Roberto Bautista Agut, însă un an mai târziu, tot la Hamburg, a câștigat primul său meci pe tabloul principal dintr-un turneu ATP și nu s-a oprit decât în semifnală, învins de David Ferrer, după ce își trecuse în cont o victorie în fața unui jucător de top 20 – Mihail Iujnîi.
5. Încăpățânat și obsedat de tenis
„Dacă Sascha avansează la fileu, adversarul are timp să îl paseze de două ori, pentru că el este lent. El este înalt, slăbuț, puțin mușchi pe el. Dar de pe linia de fund a terenului a fost mereu un luptător fantastic. La 12 ani, meciurile lui durau 3 ore și jumătate. Uneori cădea, era roșu, murdar de zgură, plângea, iar noi îi spuneam, de pe margine – stop!, dar el ne spunea – nu, nu, mai joc!„, a rememorat „Papa” Zverev pentru The Telegraph.
6. Sascha este, de fapt, ambidextru
Ca și în alte perechi celebre de frați și surori din tenis, cei doi frați Zverev folosesc mâini diferite pentru a juca tenis – ca și frații Bryan sau surorile Pliskova. ‘Zverevii’ sunt însă ambidextri în viața de zi cu zi: Mischa joacă tenis cu stânga, dar aruncă la coșul de baschet cu dreapta, în timp ce Sascha ține racheta de tenis cu dreapta, dar cântă la chitară cu stânga.
7. Invitatul său special la turnee
Organizatorii turneelor de tenis au emis nenumărate acreditări pentru cel mai drag membru al echipei lui Sascha Zverev – cățelul Lovic Zverev. În 2015, pletosul sur a mers prima dată la US Open.
Welcome to your first U.S. Open lovik A post shared by Alexander Zverev (@alexzverev123) on Aug 22, 2015 at 3:34pm PDT
Welcome to your first U.S. Open lovik
A post shared by Alexander Zverev (@alexzverev123) on
Aug 22, 2015 at 3:34pm PDT
8. „Divas”: on-court coaching mai ceva ca-n WTA
Fanii tenisului s-au întrebat adesea cum ar arăta discuțiile dintre jucătorii din ATP și antrenorii lor, pe modelul adoptat de WTA. Circuitul feminin a oferit nenumărate momente memorabile de-a lungul anilor, din 2008 încoace – de la time-out-uri în care pe teren a intrat partenera de dublu și fetele au început pur și simplu să cânte (cum i s-a întâmplat Elenei Bogdan), până la răbufniri dramatice ale Simonei Halep sau ale ibericei Muguruza, care s-a lăsat cu „taci naibii din gură!”.
NEXT Gen Finals, turneul tinerilor jucători, a experimentat la acest capitol, oferindu-le posibilitatea sportivilor să comunice cu omul din lojă prin intermediul unui microfon și al căștilor, însă show a ieșit abia la un meci demonstrativ susținut de Sascha Zverev – ambasadorul turneului de la Milano, care însă a refuzat să joace competiția oficială, pentru a se concentra pe turneul mare al Campionilor, de la Londra. Zverev l-a „închiriat” ca antrenor pentru o zi pe prietenul său Marcelo Melo, veteranul brazilian de pe prima poziție a clasamentului individual de dublu. Ce a ieșit, a fost mai „încins” decât orice ‘on-court coaching’ văzut în circuitul WTA:
Melo: „Cred că ar trebui să îți miști și tu picioarele alea un pic. Ești prea lent acum” Zverev: „Știi, calitățile tale de antrenor chiar sunt pe atât de proaste…” Melo: „Fă ceva, ce fac și eu de obicei – arată-ne puțin serviciu-voleu” Zverev: „Hey, aici suntem la simplu! Tu joci dublu – asta ai tu de făcut, nu eu” Melo: „Și la simplu poți face serviciu-voleu, dacă știi cum se face voleul. Poți să ne arăți câte ceva” Zverev: „Dar așa nu mai este deloc distractiv. Punctul se încheie atât de repede” Melo: „Lumea vrea să te vadă făcând niște voleuri foarte, foarte bune, servicii bune” Zverev: „Cred că lumea vrea acum să vadă raliuri cât mai lungi. Hei, poți să spui și tu ceva util? Poți să nu fii atât de inutil tot timpul? Ești inutil în afara terenului, poți să fii util măcar un pic pe teren? Sau e prea greu pentru tine? Spune-mi măcar un lucru util – hai, ascult!!” Melo: „Bine. Îndoaie genunchii și trimite dreapta peste fileu” Zverev: „Chiar crezi că o să ai vreodată un job ca antrenor doar cu atât?” Melo: „Chiar trebuie să te învăț eu tot?” Zverev: „Cred că am jucat două voleuri tot meciul. Nici nu știu de ce vorbim despre voleuri acum!” Melo: „Du-te la fileu! Tu mergi la fileu doar ca să dai mâna! Du-te la fileu, exersează, ca să te îmbunătățești! Hai, omule!”
Eis o melhor tempo técnico que você verá na vida, cortesia de Marcelo Melo e Sascha Zverev. pic.twitter.com/5i7HEpUmDC — Aliny Calejon (@alcalejon) November 7, 2017
Eis o melhor tempo técnico que você verá na vida, cortesia de Marcelo Melo e Sascha Zverev. pic.twitter.com/5i7HEpUmDC
— Aliny Calejon (@alcalejon) November 7, 2017
CV pe scurt
Data nașterii: 20 aprilie1997 (20 ani) Locul nașterii: Hamburg, Germania Înălțime: 1,98 m Cea mai bună clasare: 3 ATP (6 noiembrie 2017) Titluri de Mare Șlem: 0 Repere în carieră:
Raport victorii / înfrângeri pe 2017: 54 – 20 Titluri în 2017: 5 (Munchen și Roma – pe zgură, Montpellier, Washington, Rogers Cup – pe hard) Palmares versus Top 8 în 2017: 5 victorii, 4 înfrângeri. Zverev a pierdut primul duel în fața unui jucător de Top 8 chiar împotriva unei alte speranțe a circuitului – Dominic Thiem (8 ATP), în primul tur, la Rotterdam. A câștigat următorul meci, în fața lui Stan Wawrinka, la Miami. În sezonul de zgură, nu i-a smuls decât două game-uri lui Nadal, la Roma, însă mai apoi a legat trei victorii – în fața lui Cilic (7 ATP) – la Madrid, apoi la Raonic (6 ATP) și Djokovic (2 ATP) – la Roma. Pe iarbă, Zverev nu a reușit să învingă vreun sportiv din top 8, din două încercări: a fost învins de Federer (5 ATP) la Halle și de Raonic (7 ATP) – la Wimbledon. În ultimul duel cu un jucător de Top 8, l-a învins pe Roger Federer (3 ATP) în finala Masters-ului de la Montreal, în luna august. Elvețianul acuza șocul unor dureri la spate, însă germanul își trecea deja în cont al doilea titlu Masters 1000 al carierei. Cel mai bun rezultat la Turneul Campionilor: este unul dintre cei trei debutanți de la ediția 2017 ATP Finals, alături de Jack Sock și Grigor Dimitrov
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER