Sezonul Slam-urilor s-a încheiat, Era Open a stabilit o nouă premieră. Care este avansul real al Simonei Halep în 2018 și cine pune presiune pe ea, în final de an
Sezonul 2018 s-a încheiat din punct de vedere al turneelor de Mare Șlem. Trei noi nume se adaugă listei sportivelor cu cel puțin un titlu la acest nivel, iar pentru prima dată în Era Open, în ani consecutivi apar opt campioane diferite în cele 8 Grand Slam-uri disputate: Serena Williams, Jelena Ostapenko, Garbine Muguruza, Sloane Stephens, Caroline Wozniacki, Simona Halep, Angelique Kerber și Naomi Osaka (începînd cu Australian Open 2017 și terminând cu US Open 2018).
Potrivit jurnalistei Reem Abulleil, o singură dată au mai opt campioane diferite în doi ani consecutivi, în 1937 și 1938
Sursa foto: Twitter@ReemAbulleil
În clasamentul mondial, Simona Halep, care va reveni pe teren în săptămâna 24-30 septembrie, pentru turneul de la Wuhan, are 2.086 puncte avans în fața numărului doi, Caroline Wozniacki, la capătul sezonului de Slam-uri.
Clasamentul care va căpăta o relevanță din ce în ce mai mare este WTA Race to Singapore, al punctelor făcute exclusiv în sezonul competițional curent. Acest clasament al adevărului o are ca lider detașat tot pe Simona Halep, însă avansul româncei este mai mic, iar ordinea urmăritoarelor se schimbă.
Trei dintre primele patru poziții în Race, la finalul ultimului turneu de Mare Șlem al anului, revin campioanelor de la Roland Garros, Wimbledon și US Open.
Sportiva care poate pune cea mai mare presiune pe Halep în final de an este Angelique Kerber, aflată la 1.758 puncte în urma Simonei. Reprezentanta Germaniei ar urma să revină în circuit cu o săptămână mai devreme decât Halep, pentru turneul de la Tokyo. Cu doar trei meciuri câștigate după succesul de la Wimbledon, Kerber, deja calificată la Singapore, nu are, totuși, un istoric favorabil pe pământ asiatic. Doar în 2015, „Angie” a acces în fazele superioare ale turneelor asiatice de toamnă.
La 2.070 de puncte în urma Simonei Halep se află Petra Kvitova. Semifinalistă anul trecut la Beijing, reprezentanta Cehiei ar putea da din nou lovitura, îmbunătățindu-și recordul deja deținut în sezon, cu cele mai multe trofee. Condițiile favorizante de joc, dar și rezultatele anilor anteriori, o recomandă pe Kvitova pentru un finiș puternic.
La 2.863 de puncte în urma Simonei, Naomi Osaka, proaspăt încoronată campioană la US Open, va avea de gestionat o perioadă teribil de complicată. Istoria recentă arată că un prim succes în Grand Slam-uri drenează energia, iar șocul se resimte timp de câteva săptămâni, chiar luni.
Locul doi în clasamentul mondial, dar abia a cincea în Race, daneza Caroline Wozniacki ar avea de recuperat 2.928 de puncte comparativ cu Simona Halep.
Simona Halep s-a detașat net în acest sezon, fiind mare favorită la a termina anul, pentru a doua oară consecutiv, pe prima poziție WTA.
Clasamentul Race to Singapore și distribuția virtuală a lotului pentru Turneul Campioanelor
1. Simona Halep 6.910 puncte
2. Angelique Kerber 5.152 puncte
3. Petra Kvitova. 4.250 puncte
4. Naomi Osaka 4.047 puncte
5. Caroline Wozniacki 3.982 puncte
6. Elina Svitolina 3.840 puncte
7. Sloane Stephens 3.823 puncte
8. Kiki Bertens 3.253 puncte