„Sfert” de zile mari la Indian Wells: Roger Federer – Rafael Nadal
Turneul Masters Series de la Indian Wells se anunță cel puțin la fel de interesant ca și un turneu de Grand Slam. Novak Djokovic este principalul favorit al întrecerii masculine, însă sârbul va avea mulți adversari care vor încerca să-i conteste supremația. În primul rând va fi de urmărit evoluția lui Andy Murray, care revine în circuit după câteva săptămâni de pauză. Indian Wells va fi primul turneu al scoțianului după finala pierdută la Australian Open. Duelul celor doi este deschis oricărui „rezultat” având în vedere că Murray l-a învins pe ciment pe Djokovic în ultima finală de la US Open. Conform tragerii la sorți, Nole și Andy sunt pe aceeași jumătate de tablou, astfel că o finală între ei este imposibilă. Dacă totul va decurge conform calculelor, ei se vor înfrunta în semifinale.
Roger Federer este un alt adversar de luat în calcul de către Novak Djokovic. Elvețianul nu a câștigat încă niciun turneu în acest an, dar ajunge la Indian Wells din postura de deținător al titlului. Totodată, e demnă de luat în considerare declarația lui Fedex, care a susținut recent că încă mai poate redevi numărul unu în ATP. Până la un posibil duel cu Djokovic, Federer are mult de tras. Nu de alta, dar în sferturi și-au putea întâlni rivalul din ultimul deceniu, Rafael Nadal. Da, Federer și Nadal se pot întâlni în faza sferturilor de finală (!), după ce ibericul a alunecat până pe locul 5 în ATP. Incertă prezența lui până acum câteva zile, Rafa este decis să revină la cel mai înalt nivel și va juca și pe ciment după ce a câștigat două turnee pe zgură în 2013, în Brazilia și Mexic. Nadal conduce cu 18-10 în meciurile directe. 26 din aceste meciuri s-au disputat în semifinale sau finale, iar un meci a avut loc în faza grupelor la Turneul Campionilor (2011). Practic, un singur duel a avut loc între Federer și Nadal mai devreme de sferturi, chiar primul, în 2004, la Miami. Atunci, Rafa (17 ani) furniza marea surpriză în fața gigantului Federer, scor 6-3, 6-3, în turul 3 al competiției.
Pe tabloul principal masculin este calificat și Victor Hănescu, care îl va înfrunta în primul tur pe Kevin Anderson (Adrica de Sud). Dacă va trece de acest tur, Hăne îl va avea ca adversar pe David Ferrer, numărul patru mondial. Spaniolul a avut și cea mai bună tragerea la sorți dintre primii patru, în condițiile în care primul său meci cu adevărat tare ar fi în sferturi, cu Tomas Berdych. Până la meciul cu Murray, Djokovic ar mai avea în sferturi un meci cu Tsonga, fază în care scoțianul s-ar putea întâlni cu Del Potro.